Sfârşitul începutului:
Sunt doar o tencuială veche pe care doi oameni la fel ca tine şi-au scrijelit numele anatomic, o creaţie a divinităţii inexistente, a uitării de sine sau a raţionamentului. Prima scrijelire, atât de frumoasă, ce se desfăşoară estetic de jur împrejurul acelei caste întinderi de alb, nepătate încă.
Am început să desenez pe întinderea alburie, monştri verzi, folosind creioane cerate. Şi-am desenat, am tot desenat, pentru o veşnicie, dar am reuşit să acopăr doar un colţ, restul s-a îngălbenit şi mirosea a mort. N-a fost veşnicie, deşi, pentru numele oricărei divinităţi, aşa-mi părea atunci. Ploaia uitării mi-a curăţat verdeaţa din desen şi cea de pe genuchi, rămasă din vremuri frumoase, vremuri cu iarbă.
Măsele de lapte în sânge, căzute pe bordură, fericire şi durere. Pe asfalt, nu pe iarbă!
Picături căzute din ochi inocenţi, picături de apă curată, cristale lichide desluşite, în care viaţa trimite spre a se reflecta, tot ce are de oferit: fericire, iubire, tristeţe şi moarte. Picături de sânge menstual ce au înlocuit de ceva vreme sângele ţâşnit din plăgi, printre lacrimi de durere şi hohote de râs.
Începutul sfârşitului:
Au trecut ani, iar prin faţa neclintirii mele, au trecut mulţi privitori. Atingerea lor… ah, uneori atât de fina… fiori mă trec la gândul vârfurilor degetelor sub a căror atingere am vibrat. Extaz. Orgasm.
Rezervată de un satan al echilibrului, mi-a fost şi suferinţa. Balanţa e defectă pentru mine! Urme de gheare ce disperate zgârie peretele, unghii însângerate ce s-au desprins, rămânând înfipte adânc până când voi deveni nefiinţă, un leş. Putrefacţie. Tot ceea ce va rămâne din mine va fi o adunătură de unghii. Urme de sânge, urme de spermă, urme de viaţă curmată, răni pe braţe, picioare vinete, buze albastre şi reci. Sărutul final al morţii. Frigul, vocea tremurândă, sfârşitul m-aşteaptă.
Sunt catastiful în care v-aţi iscălit cu toţii, cei pe care v-am cunoscut, pe paginile mele sunt suflete întinse pe pagini cerate, roşii, şi tălpi de pantof scump, ce au călcat fără milă. Au rupt din mine file şi m-au lăsat goală de conţinut omogen. Ultima filă e goală, dar neagră, doar un suflet alb şi-o inimă vie ar putea s-o completeze.
O lamă lângă mine, nu n-am să mă rănesc, e lama ce n-o pot mişca, cea care a fost unealta sfârtecării inimii mele. Acum e roşie. Rugină şi sânge vechi. Infectată. Încă o tăietură şi voi pieri.
Suflu încet să-mi alin rănile în timp ce îngenunchiez în cioburi. Dar sfârşitul se joacă leapşa. Nu şi-a închieiat socotelile cu mine, încă.
Atemporal:
Amprentele voastre zac întinse pe mine, murdărind ceea ce a fost cândva pur. V-aţi infiltrat mizeria în mine. Unsuoarea de pe mâini s-a prelins pe mine. Simt cum de scârbă voi începe să pierd renunţ la un strat de piele, şi încă unul, şi încă unul….
Pre-final:
Tencuiala perfectă acum e scorojită, bucăţi mari se desprind şi cad, lăsând fără protecţie un fond imaterial de sentimente şi gânduri. Expusă acum. Loviţi cât puteţi de tare, e momentul.
Lăsaţi-mă să pier.