Sfârşitul începutului:

Sunt doar o tencuială veche pe care doi oameni la fel ca tine şi-au scrijelit numele anatomic, o creaţie a divinităţii inexistente, a uitării de sine sau a raţionamentului. Prima scrijelire, atât de frumoasă, ce se desfăşoară estetic de jur împrejurul acelei caste întinderi de alb, nepătate încă.

Am început să desenez pe întinderea alburie, monştri verzi, folosind creioane cerate. Şi-am desenat, am tot desenat, pentru o veşnicie, dar am reuşit să acopăr doar un colţ, restul s-a îngălbenit şi mirosea a mort. N-a fost veşnicie, deşi, pentru numele oricărei divinităţi, aşa-mi părea atunci. Ploaia uitării mi-a curăţat verdeaţa din desen şi cea de pe genuchi, rămasă din vremuri frumoase, vremuri cu iarbă.

Măsele de lapte în sânge, căzute pe bordură, fericire şi durere. Pe asfalt, nu pe iarbă! Continue reading →

Fie că este vorba despre sport la sensul conotativ sau dennotativ, nu am făcut niciodată performanţă din ceva şi asta nu este din alt motiv decât acela că nu pot rezista atât de mult timp făcând acelaşi lucru. Copil fiind am încercat tenisul şi atletismul ca sporturi, dar am renunţat relativ repede, cu toate că îmi plăceau. Tot în tinereţi am cochetat cu rolele şi patinele, iar acestea sunt probabil cele care încă îmi fac plăcere şi care mi s-au prins cel mai tare de suflet.

Cu toate că nu mă văd astăzi cu rolele prin Timişoara (nu e sport extrem, e sinucidere curată), patinele de gheaţă încă le mai încalţ când dă frigul. (Şi că tot vorbesc de role, total offtopic, cât de idiot trebuie să fii să mergi cu rolele pe drumul ce duce la aeroport, pe întuneric???? – dacă îi omoram tot eu aş fi ajuns pe Popa Şapcă şi voi mi-aţi fi aruncat chiftele cu praştia peste gard.)

Revenind, am încercat snowboarding-ul, sau “placa”. Mă descurc, dar sunt departe de a face performanţă. În ceea ce priveşte acest sport cred că aş putea câştiga un premiu într-un concurs numit “Cine-şi rupe gâtul mai repede” sau “Cine are cea mai mare suprafaţă a corpului vânătă”.

Privind din alt unghi, probabil designul a fost la un moment dat sportul meu de performanţă.

Astăzi, nu pot decât să sper că muzica şi fotografia se vor apropia de acest nivel.

“Văd pe trupul tău liniile aproape perfecte ce se curbează dând formă unei viori, forme sculptate de un artist nebun, ce nu a ştiut ce va aduce la lumină, ce va ieşi din mâinile sale. Ar trebui încununat cu lauri şi întemniţat pe vecie. Cine te-a creat fiinţă frumoasă? Cine ţi-a dat atâta slăbiciune şi-atâta putere, să-mi strângi mâna în mâna ta firavă când te sperie noaptea şi să îmi răstorni universul, să faci pământul să se clatine sub tălpile mele pe ritmuri orientale, ritmuri ce parcă îţi ghidează toate mişcările. Atât de suavă. Atât de perfidă.”

Pastelul din suflet i se coloreză aprins când el o atige, atât de vie, tremură sub atingerea ce nu vrea să o sfarme. Metamorfoza deplină, colţii iubirii, plecăciunea lui în faţa monumentului răsărit din cenuşa molatică. Momentul în care se naşte femeia.

“Unde te-ai ascuns frumoasă antianeiră? Ce drept am eu să te tranform? Puterea e în mine, te ating şi… devin slab. Doar un pion în jocul tău complex. Te rog, unduieşte-te pe ritmurile suflului meu, respiră o dată cu mine, flutură-ţi părul negru peste pieptul meu. Am să te pierd curând…” Continue reading →