Inteligenţa noastră, prostie deghizată, îmbrăcată cu hainele de duminică, ne împinge către discuţii despre viaţă, despre moarte, noţiuni abstracte, presupuneri, supoziţii, păreri, certitudini… Ce ştii tu despre viaţă? Ce ştiu eu? Nimic. După două cărţi citite suntem toţi scriitori, o idee răsărită şi prea puţin inteligibilă şi suntem genii sau filozofi. Oare am uitat să ne uităm la ceea ce este la îndemâna noastră, la lucrurile mărunte ce dau dulceaţă existenţei noastre?
Ai putea să îţi închipui viaţa fără figura lui morocănoasă dimineaţa, urmată de un zâmbet sincer în momentul în care te vede ciufulită şi purtându-i cămaşa? Nu este ziua mai frumoasă şi luminoasă când primeşti o floare fără să fie vreo sărbătoare, fără să fie ziua ta, doar “pentru că”! Îţi aminteşti iarba ce s-a dăruit pământului ce a înălţat-o, caldă, sub greutatea trupurilor voastre?
Prima ţigară pe filtrul căreia îţi tremurau mâinile de emoţie, a doua pe care ai aprins-o ca pretext pentru a evita pentru câteva secunde privirea lui ce te străfulgera, ce îţi cutremura întreg universul, a treia pe care aţi împărţit-o, el păstrându-ţi ultimul fum… Prima lacrimă vărsată de dorul lui, a doua vărsată de durere şi a treia de fericire că v-aţi contopit din nou într-o sublimă îmbrăţişare. Continue reading