Lună: mai 2019

Toxic. Fals.

Prelins pe scaune, agăţat de pahar şi muzică… nu contează ce fel de muzică te inundă, te ridici şi frenetic te mişti pe ritm, încercând să scoţi din tine tot ceea ce este toxic. Înconjurat de lume… mereu, iubit, dar atât de singur, scufundat în probleme inexistente, cine să te înţeleagă? Falsă aură de mister aşternută peste ochii tăi mari… eşti la fel ca ei, de ce nu poţi accepta asta?

Lumea da, tu nu, tu urât, lumea frumoasă, tu rece, ei calzi, ei reci, tu cald.

Lumea da, lumea ta… Există? E falsă, la fel de falsă ca tot ceea ce te constituie. Eşti un om mic, într-o lume în care fiecare vierme este strivit. Vierme… amintiri.

Lumea are un singur scop, acela de-a te minţi prin diversitatea sa, creându-ţi impresia de unicitate, în fond, suntem toţi la fel, chiar şi tu. Eşti mic şi singur, iar venele secate de sînge, alb… şi negru sub pleoape, reminiscenţele serii ce s-a încheiat dimineaţa. Roşu acolo unde trebuia să fie alb.

Zâmbet trist, încă o zi.

Scufundă-te-n fumul ţigării ei, îneacă-te în ea…

Fericire/Psihoza

O sticla pe jumatate goala si eu. Un singur pahar, mereu acelasi.

Intinsa pe patul ravasit cu o mana intinsa catre podea, unde zace sparta in doua fiola pe care scrie cu negru “Fericire”, fixez un punct fix de pe tavan. Am baut din fiola si am simtit sarutul dulce si rece al vietii pe care nu am cunoscut-o pana acum. Dulce amortire, ai adormit antianeira din mine. Dulce amortire, camuflaj perfect pentru boala din mine, boala impotriva careia lupta dintotdeauna anticorpii societatii.

A mai ramas o picatura de lichid flourescent pe buza mea de jos, dar n-are cine s-o culeaga cu un sarut. Nici nu trebuie. Sa ramana acolo sau sa se prelinga pe trupul meu semi-adormit. Alunec intr-o stare de visare, umblu libera, desculta prin locuri prin care nu a mai pasit nicio minte omeneasca, daramite vreun picior. Calc pe cioburile sticlei care nu stiu cand s-a spart, cioburi si vin, vin si sange, rosu si rosu. Nu ma doare. Nu ma mai doare. Oare sunt inca in vis? Continue reading