De ce vorbesc de amintiri din copilărie când excursia mea de săptămâna trecută a fost prima în Germania? Pentru că plec de la supoziția că mulți au ajuns deja în (cel puțin) vreun oraș din Land, dar nu toți l-au văzut așa cum am făcut-o eu.

Am mai zis că această deplasare a fost „long overdue”. Principalul motiv pentru care am simțit acest lucru a fost pentru că, încă de mică, urmărind aproape exclusiv televiunile din Germania, am concluzionat că este țara perfectă (pentru mine). Bineînțeles, știam că fiind o țară mare nu este peste tot la fel. Știam de istorie, știam că cicatricile nu dispar peste noapte. Dar nu puteam să nu fiu impresionată de evoluția și, mai ales, nivelul la care ajunseseră nemții.

De aceea, când m-a întrebat lumea cum a fost în Germania, am răspuns: Cum m-am așteptat să fie. Rar dau răspunsul acesta. Au fost orașe din străinătate care m-au dezamăgit, altele care au fost peste măsura așteptărilor, iar de la altele nu am avut nicio așteptare și a fost cel mai bine așa. Hai să zic rapid la ce mă așteptam: diversitate, lucrurile să meargă ceas, cât mai puțină dezorientare și stres, reguli care să fie respectate, măreție fără grandomanie. Acestea fiind zise, eu am vizitat după cum urmează: Continue reading →

Fumătorii înrăiți nu se lasă ei așa ușor de fumat, au motive dintre cele mai inventive pentru care să nu facă acest lucru.

În general, nu am treabă cu cine fumează. Atâta timp cât nu o face în preajma mea.* Poate ar trebui și să menționez că în copilărie am avut alergie la fum, mă sufocam în contactul cu acesta iar ochii mă ustură și acum în contact direct cu fumul. De aceea, primul (și singurul) meu fum de țigară de pe vremea când aveam 6 ani mi-a făcut atâta rău încât să știu că nu mai vreau să inhalez fum voit niciodată.

De aceeea, nu am stat în preajma adulților din casă când fumau și m-am rugat ani de zile de ei să se lase de acest obicei. Și de aceea, majoritatea prietenilor /apropiaților mei nu sunt fumători.

Mult timp nu mi-am dat seama de această selecție naturală. Când, însă, pentru a te număra printre aceștia a devenit condiție să te lași de fumat, treburile au devenit serioase. În sensul că în primul weekend petrecut împreună cu o prietenă am forțat-o să se lase de fumat.

Abia după această victorie (a ei, nu a mea), m-am simțit confortabil în prezența ei. Din păcate la doi ani după ispravă, a fost plecată iar in absența mea s-a reapucat. De Crăciun m-am văzut obligată să-i iau o carte despre cum să se lase de fumat.

Nu întotdeauna conștientizez, dar când cineva își aprinde țigara simt o oarecare iritație. Și mă pregătesc pentru ce-i mai rău. Sunt, însă, contexte în care intervine bunul simț, educația, bunele maniere etc.