Da, e de menționat că nu sunt mare a fană a dulcegăriilor… Așa, de la om la om. Indiferent de genul de relație interpersonală despre care vorbim. Dar nu despre astfel de dulcegării vreau să dezbat acum.
Se fac 3 luni de când îmi beau ceaiul fără zahăr. E lucru mare deoarece: 1. Beau câte un litru de ceai zilnic. 2. Eu nu îmi îndulceam ceaiul, îl înecam cu zahăr. Era probabil ultimul obicei nesănătos ce a persistat de-a lungul anilor. Am renunțat la multe prostii, am încercat să le optimizez pe altele, dat de zahăr nu m-am putut lipsi. În primul rând pentru că nu am considerat necesar. Cu glicemia stăteam bine, doară.
O urmare a faptului că nu mai beau ceaiul dulce este faptul că am dezvoltat o oarecare intoleranță la dulciuri. Nu mai pot mânca un desert întreg fără să mă cuprindă o senzație de greață. Cel mai frustrant este faptul că inclusiv produse ce se presupune că ar fi dietetice (ceea ce de regulă înseamnă că în loc de zahăr au fructoză sau alți îndulcitori) mi se par nesimțit de dulci. Și stiu, pentru că iau multe astfel de produse în goana mea după sănătos.
De exemplu, nu mai pot mânca iaurt de fructe. De niciun fel. Toate sunt prea dulci. Într-o seară mi-am luat o ’Gustare de seară’ de la Activia (cred că Activia era). Deoarece era destinată serii am presupus că volumul de zahăr din iaurt va fi moderat. Oricine știe ca zahărul/dulcele în general nu este recomandat seara. Nu am putut să mănânc mai mult de două/trei lingurițe, atât de dulce era!
Aseară am trecut pe la Starbucks. Că na, îmi era poftă. Am luat un Caramel Macchiato – Tall (cel mai mic adică). Nu l-am îndulcit pentru că știam ca nu e cazul. Deși era mic, după primele guri mi-a fost cam greu să termin de băut… Când am fost la Belgrad ultima dată, am uitat să-mi iau apă, înainte de somn. De aproape 10 luni beau doar apă, am renunțat la sucurile (așa zise) naturale. În seara respectivă doar asta am avut la îndemână, așa că asta am băut. Dimineața m-am trezit mai deshidratată decât dacă nu aș fi băut toată noaptea. De fapt, am băut apă dulce. Așa cum sucurile carbogazoase sunt apă minerală dulce. Nu este nimic bun în ele și nu au nimic de-a face cu setea!
Mă bucur că cerealele mele preferate nu mai sunt atât de dulci pentru că ar fi trebuit să renunț și la ele. Ar fi fost trist deoarece trebuie să am mereu ceva de ronțăit.
Vorbeam la un moment dat cu cineva, încă pe vremea când scăpam zahăr în ceai, și am concluzionat că zahărul este mai dulce. Poate datorită tratamentelor prin care trece dar ce e sigur e că aceeași cantitate de zahăr este mult mai dulce decât era, sa zicem, cu 10 ani in urmă. Trist este că ne-am obișnuit și folosim aceleași cantități și acest lucru ne face orice numai bine nu. În cazul meu, abia după ce am eliminat zahărul din ceva ce îmi este de bază, mi-am dat seama cât de dulci sunt restul.
De ce e trist și ce este atât de rău la această pudră cristalină nu vă zic eu ci pun aici un link, aleatoriu, în care veți găsi suficiente informații ca să vă faceți o idee. Poate vă gândiți un pic la cât zahăr consumați.
PS: Vor fi unii care vor zice că zahărul brun este o alternativă… mai sănătoasă. Dacă este brut, da, este mult mai puțin dulce. Dacă este brun, caramelizat, e doar mai dulce și mai nociv… dar frumos colorat. E bine să vă uitați pe ambalaje înainte de lua un zahăr brun.
PS2: Postul acesta nu are legătură cu nimic. E doar aniversarea a 3 luni fără zahăr.