De câteva zile o aud pe prietena-mi Andra spunând ce mult i-a plăcut o replică. Azi a lansat-o şi pe Twitter. Cică nu-i plac bărbaţii care nu insistă destul. Pe mine mă enervează la culme ăia care insistă prea mult…
Acuma ce-o să zică bărbaţii – că aşa suntem noi femeile, nehotărâte, pretenţioase, să nu fie nici prea prea, nici foarte foarte, bla bla bla. Problema e că noi, femeile, ca să vezi, nu suntem un întreg şi avem aşteptări diferite de la voi, bărbaţii. Care voi bărbaţii, sinceri să fim, nu sunteţi toţi nişte boi… mai sunteţi unii şi porci şi măgari. Şi, desigur, există şi exemplarele de luat acasă.
Lăsând gluma la o parte, chiar m-am confruntat cu o problemă de-alungul timpului, pe care încă nu ştiu cum să o gestionez bine. Pe mine chiar mă enervează bărbaţii care nu înţeleg după două refuzuri drăguţe că tu chiar nu eşti interesată. Şi mă enervează femeile pentru care „nu” e „poate” şi care se alintă şi se răsfaţă aiurea numai ca să primească şi mai multă atenţie şi să testeze dacă respectivul chiar le doreşte.
Ok, îmi plac şi mie jocurile, aţâţările, dar cu o limită. Pentru că bărbaţii stau mai prost la capitolul al 6-lea simţ – mai ales dacă sunt programatori, ingineri sau economişti – şi vor nişte date exacte. Şi atunci dacă au dat peste 3 domnişoare care l-au luat pe „nu” în braţe, fluturând în acelaşi timp din gene şi chicotind drăgălaş, ce să mai înţeleagă…
Mă supără faptul că trebuie să ajung uneori în punctul de a mă pune perm off pe messenger sau de a mă face că nu văd o persoană în autobuz, numai ca să evit nişte discuţii deja incomode. Să fim sinceri, nu îi place nimănui să i se spună în faţă „frate, eşti naşpa, d’asta nu vreau să ieşim în oraş” – fie că e vorba de „naşpeţe” fizică sau la nivel de creieraş/comportament. Sau poate uneori chiar „nu e vina celuilalt” – clişeic, dar zău că uneori se potriveşte.
Oricum, ideea e că atunci când nu vrei să ieşi cu o persoană, îi spui asta, mai pe faţă sau mai pe dos, dar cât să se înţeleagă esenţa şi te aştepţi ca persoana respectivă să nu mai insiste. Dar nu, unii până nu te fac să simţi o jenă în spate, nu se lasă… Părerea mea e că o dată ce primeşti un refuz, chit că poate se răzgândeşte între timp persoana pe care ai abordat-o, intenţia ta oricum a fost pusă pe masă şi mingea fiind în terenul celălalt, nu are rost să bombardezi cu alte mingi… aşteaptă să se întoarcă la tine. Sau nu aştepta şi mută-te pe alt teren, că slavă domnului sunt destule dacă vrei neapărat să joci.
Se presupune că suntem nişte animale raţionale. Căţelul meu, când e în călduri, se agaţă de piciorul meu şi începe să-şi facă treaba. Îl dau la o parte, el vine înapoi. Îl dau la o parte, el vine înapoi. Dar până la urmă tot se prinde. Pretenţia ar fi ca bărbaţii să se prindă mai repede.
Na, ca să fim sinceri până la capăt, ideal ar fi ca tipii de care ne place să insiste şi ceilalţi nu. Dar pentru că uneori semnalele sunt greu de transmis şi de interpretat corect în fază incipientă, e cam greu să se întâmple aşa. Drept pentru care, dacă ar fi să aleg între să insiste toţi sau să nu insiste niciunul, merg clar pe varianta a doua. Andra my dear, be careful what you wish for 😉