De câteva zile o aud pe prietena-mi Andra spunând ce mult i-a plăcut o replică. Azi a lansat-o şi pe Twitter. Cică nu-i plac bărbaţii care nu insistă destul. Pe mine mă enervează la culme ăia care insistă prea mult…

Acuma ce-o să zică bărbaţii – că aşa suntem noi femeile, nehotărâte, pretenţioase, să nu fie nici prea prea, nici foarte foarte, bla bla bla. Problema e că noi, femeile, ca să vezi, nu suntem un întreg şi avem aşteptări diferite de la voi, bărbaţii. Care voi bărbaţii, sinceri să fim, nu sunteţi toţi nişte boi… mai sunteţi unii şi porci şi măgari. Şi, desigur, există şi exemplarele de luat acasă.

Lăsând gluma la o parte, chiar m-am confruntat cu o problemă de-alungul timpului, pe care încă nu ştiu cum să o gestionez bine. Pe mine chiar mă enervează bărbaţii care nu înţeleg după două refuzuri drăguţe că tu chiar nu eşti interesată. Şi mă enervează femeile pentru care „nu” e „poate” şi care se alintă şi se răsfaţă aiurea numai ca să primească şi mai multă atenţie şi să testeze dacă respectivul chiar le doreşte.

Ok, îmi plac şi mie jocurile, aţâţările, dar cu o limită. Pentru că bărbaţii stau mai prost la capitolul al 6-lea simţ – mai ales dacă sunt programatori, ingineri sau economişti – şi vor nişte date exacte. Şi atunci dacă au dat peste 3 domnişoare care l-au luat pe „nu” în braţe, fluturând în acelaşi timp din gene şi chicotind drăgălaş, ce să mai înţeleagă…

Mă supără faptul că trebuie să ajung uneori în punctul de a mă pune perm off pe messenger sau de a mă face că nu văd o persoană în autobuz, numai ca să evit nişte discuţii deja incomode. Să fim sinceri, nu îi place nimănui să i se spună în faţă „frate, eşti naşpa, d’asta nu vreau să ieşim în oraş” – fie că e vorba de „naşpeţe” fizică sau la nivel de creieraş/comportament. Sau poate uneori chiar „nu e vina celuilalt” – clişeic, dar zău că uneori se potriveşte.

Oricum, ideea e că atunci când nu vrei să ieşi cu o persoană, îi spui asta, mai pe faţă sau mai pe dos, dar cât să se înţeleagă esenţa şi te aştepţi ca persoana respectivă să nu mai insiste. Dar nu, unii până nu te fac să simţi o jenă în spate, nu se lasă… Părerea mea e că o dată ce primeşti un refuz, chit că poate se răzgândeşte între timp persoana pe care ai abordat-o, intenţia ta oricum a fost pusă pe masă şi mingea fiind în terenul celălalt, nu are rost să bombardezi cu alte mingi… aşteaptă să se întoarcă la tine. Sau nu aştepta şi mută-te pe alt teren, că slavă domnului sunt destule dacă vrei neapărat să joci.

Se presupune că suntem nişte animale raţionale. Căţelul meu, când e în călduri, se agaţă de piciorul meu şi începe să-şi facă treaba. Îl dau la o parte, el vine înapoi. Îl dau la o parte, el vine înapoi. Dar până la urmă tot se prinde. Pretenţia ar fi ca bărbaţii să se prindă mai repede.

Na, ca să fim sinceri până la capăt, ideal ar fi ca tipii de care ne place să insiste şi ceilalţi nu. Dar pentru că uneori semnalele sunt greu de transmis şi de interpretat corect în fază incipientă, e cam greu să se întâmple aşa. Drept pentru care, dacă ar fi să aleg între să insiste toţi sau să nu insiste niciunul, merg clar pe varianta a doua. Andra my dear, be careful what you wish for 😉

Deci ca să fii sigur că te vei potrivi bine la caracter, trebuie să te convingi că persoana dorită are aceleaşi trăsături ca şi tine. Potrivire de caracter va fi între persoanele ce se potrivesc la fizicul lor, adică vor avea aceiaş formaţie de nas, de gură, de ochi, de obraji, aceiaş privire, etc.

…stai să ghicesc, aceiaşi părinţi???

Doamne fereşte ce cărţi există, că parcă nu-ţi mai vine nici să promovezi cititul… Tind totuşi să cred că această carte a fost citită intens acum câţiva zeci de ani când a apărut şi oamenii au luat aminte, urmarea fiind retardaţii zilelor de azi. Cernobâlul este de fapt doar un pretext în spatele căruia se ascunde adevăratul motiv pentru care tinerii noştri ca brazii sunt cu mucii pe piept…

Dar dezvăluirea secretelor nu se termină aici! Cartea magică deţine şi secretul citirii caracterului oricărei persoane! Evident, pe baza trăsăturilor fizice.

Culoarea sprâncenelor de exemplu, îmi poate spune dacă eşti „mărginit la minte”, adică prost, sau inteligent. Dacă ai culoarea sprâncenelor mai deschise ca părul din cap, poţi să te duci să te împuşti – consum oxigenul degeaba. Dacă le ai însă de o culoare mai închisă, felicitări, tocmai ai aflat că eşti deştept! E o surpriză şi pentru tine – du-te şi mai verifică o dată! Uite-te atent pentru că o nuanţă poate face diferenţa!

Ei, dacă ai şi sprâncenele închise la culoare şi mai ai şi nasul cocoşat, deja ai tot respectul meu. „Cu cât cocoaşa e mai mare, cu atât au mai multă energie şi forţă intelectuală”. Mă rog, eu ştiam alte lucruri despre cei cu nasul mare…

Şi să-ţi spun şi cum să-ţi dai seama dacă eşti „beţiv-autentic”. Spate lat? Gropiţă în bărbie? Gata, ăsta eşti!

Mai multe nu vă spun, păstrez informaţiile vitale numai pentru mine. Las’ că vedeţi voi, ăştia cu gâtul gros şi scurt…!

Oare ce se întâmplă dacă îţi faci operaţie estetică?

Toți am fost dezamăgiți. Se poate să fi fost mai mult sau mai puțin, dar însăși ideea de dezamăgire presupune că aceasta a venit din partea unor persoane cărora li s-a permis acest lucru. Citisem undeva vorba că „după ce te-ai ars, sufli și în iaurt”. Se potrivește și aici pentru că oamenii pățiți iau tot felul de măsuri pentru a nu li se întâmpla din nou.

În cazul meu e vorba de un zid. Și nu cred că este doar cazul meu. 🙂 Cu toții am avut cel puțin la un moment dat un zid ridicat sârguincios care se presupune că poate ține deoparte toate relele. Desigur, nu numai relele.

Zidul în sine nu este de la început cel mai rezistent. Este exact ca în povestea cu cei trei purceluși. După primele experiențe este un zid firav, din paie, care poate fi dărâmat dintr-o suflare mai hotărâtă a celor doritori.

După alte experiențe și zidul devine mai puternic, varianta de lemn. Este o idee mai rezistent, dar, din nou, cei pricepuți și hotărâți găsesc metode pentru a-l darâma.

După alte câteva experiențe de genul, se termină cu joaca. Ne învățăm lecția și muncim la ridicarea noului zid de parcă ar fi o chestiune de viață și de moarte. În unele cazuri, chiar este. La final, avem o frumusețe de zid: înalt, puternic, fortificat cu cel mai rezistent material disponibil. Din acest moment, nimic nu mai poate pătrunde dincolo de el. Ține deoparte răul, urâtul dar și frumosul.

Următoarea persoană care va fi trecând dincolo de un astfel de zid nu este suficient să fie hotărâtă și iscusită. Trebuie să merite acest lucru deoarece ușa i se deschide de bună voie. Iar cei pățiți au grijă să nu deschidă ușa orișicui.

Să fie într-un ceas bun.