Lună: august 2020

Unde este limita între procrastinare și căutare de inspirație?

Astăzi, înainte să-mi închid calculatorul la birou am vrut să dau un tweet zicând: Before writing on a subject I am not quite familiar with, I spend a lot of time taking in that subject. A lot! Pe urmă m-am răzgândit și am considerat că este un subiect demn de dezbătut. Acum, să și explic în română ce am vrut să zic, cu speranța că nu se va pierde din sens, respectiv, adăuga nonsens.

Când scriem despre un subiect factual, mai ales dacă suntem familiarizați cu el, e destul de simplu. Bineînteles, și acesta presupune research și punerea la punct a ideilor, informațiilor dar procesul este unul destul de metodic. De culegere, i-aș zice eu. Continue reading

Ma apuc de taximetrie

Unicele momente în care regret că nu dețin permis de conducere sunt acelea în care mă regăsesc într-un taxi condus de câte un șofer… dubitabil. Din punct de vedere moral, profesional, educațional și orice alte aspecte s-ar mai potrivi.

Când zic că mă apuc de taximetrie nu mă refer neapărat că m-aș face șofer de taxi, deși de multe ori la câte indicații mă văd obligată să dau unora, mă simt capabilă și de aceasta. Mă refer, de fapt, că m-aș apuca să mai elimin dintre specimenele descrise mai sus. Sau, cum ziceam pe twitter: m-aș face criminal în serie, victimele fiind taximetriștii. Continue reading