Lună: aprilie 2019

Sticlă fumurie…

Ascult. Mereu am ştiut să ascult, niciodată să vorbesc. Cuvântul mi-e aproape doar atunci când el nu poate fi întors împotriva mea, nu poate deschide o cale directă către sufletul meu, nu lasă să se vadă mai mult decât mintea pofteşte. Trăiesc într-un glob de sticlă fumurie. Vezi totul, dar e neclar, ai vrea să atingi… dar nu poţi.

M-am închis acolo de ceva vreme şi este loc doar pentru o persoană. M-aş înghesui într-un colţ, pentru a face loc cuiva, dar globurile nu au colţuri.

Mă învârt. Ameţesc. Privesc lumea de acolo. Sunt singură, dar protejată de tot.

Obsesii…

Trebuie sa recunosc, cu rusine, ca sunt multe. Sunt o persoana care foarte usor dezvolta obsesii sau se lasa prada dependentelor de tot soiul.

Nici nu stiu cu ce sa incep. Hai sa incep mai light asa, cu obsesii destul de des intalnite: computerul, internetul, chitara, telefoanele, masinile etc. Bineinteles, ca sunt si altele, putin mai ciudate. Spre exemplu, am o obsesie pentru hartia din filtrul de cafea, care ma indispune daca ramane in aparat, dupa ce s-a facut cafeaua.

E si chestiune de bun simt sa o arunci dupa ce nu-ti mai este folositoare. Nu suport treningurile altundeva decat in casa sau intr-un loc in care se desfasoara activitati sportive. Sunt foarte curioasa din fire si ma obsedeaza lucrurile care mi se ascund. Nu suport lapsusurile, ma gandesc zile intregi cand uit numele unui actor de exemplu. Pastrez bonuri de cumparaturi. Nu stiu de ce.

Nu fac nimic fara sa aman macar o data, macar cu 5 minute. Are curaj cineva sa ma trezeasca? :)) E distractiv si enervant in acelasi timp. Sunt obsedata de curele, orice tinuta fara curea mi se pare incompleta. Ma obsedeaza blugii, as purta si cand dorm. Ma obsedeaza piercingurile, o persoana care detine asa ceva are din start un plus maaaare in ochii mei. Se aplica si in cazul tatuajelor. Continue reading

Aşteaptă

Îmi plăcea aşa: adormită, blazată şi scîrbită. Nu credeam că vreo privire o va mai putea trezi vreodată. De prea multe ori a încercat să se ridice, să urmeze lumina roşie, de prea multe ori a văzut un roşu tăcut, trist, anost, şters. Boală a sufletului, plăcere scatofilă… dilema minţii: nu a murit încă? Orgasmul durerii. Câtă înverşunare. Pentru ce? Pentru o pereche de ochi care au ştiut să mă privească altfel?

Nu vreau să-ţi dau nimic. Nu vrei să iei nimic. Totuşi ceva s-a desprins de mine, o particulă de… lumină roşie şi a rămas suspendată între noi, acolo… lângă pian. Aşteaptă. Aşteaptă în tăcere, pe muchie, alipirea la sufletul tău. Mai este loc? Ele au spus că nu, că este doar ură, când de fapt e plin acolo, plin de sentimente reprimate, refulate. E nevoie de o scânteie ce va reaprinde totul în tine, multe aşteaptă….

A mea aşteaptă lângă pian…

A trecut prea multă vreme şi scânteile s-au stins uşor, rând pe rând, până a mai rămas doar una. Aşteaptă.