Mi-am dat seama azi ca schiul e un sport mult prea greu pentru mine. S-au chinuit saracii instructori cu mine pana am reusit sa cobor cat de cat cu schiurile.

O groaza de urcat pe schiuri, kilometri, clapari stransi care mi-au omorat picioarele. Si mai ales, urasc nu am control pe glezne, ma exaspereaza.

In fine, de cate ori am picat, am devenit tot mai motivat sa fac chestiunea respectiva. Insa mobilitatea de care duc lipsa si-a spus cuvantul. Imi e greu, fata de altii…

Mai sunt vreo 4 zile de schi, nu stiu ce mama naibii mai fac si acolo.

Revin cu mai multe detalii maine.

Ma gandeam sa scriu un articol mai lung pe tema asta, dar imi este lene. Fac un mic rezumat: eu de pe la 7 ani am niste insomnii groaznice ( adica adormeam doar pe la 2-3-4 dimineata). Cel mai grav era ca de obicei ma trezeam la ora 8-9, destul de obosit. In timpul liceului ma trezeam chiar la 6, dar dupa o vreme nu ma mai simteam asa obosit.

Asta pana am ajuns in Timisoara. Unde, dupa niste zile obositoare de admitere si bacalaureat, am dormit, m-am odihnit, chestii de genul. Si s-a stricat tot “ritmul” asta. Dormeam cat voiam, faceam ce voiam. Era total dezechilibrat. Cand a inceput facultatea cu greu ma mai puteam trezi pentru a ajunge la cursuri. Si acum cand incerc sa revin la ritmul acela, nu mai merge. Nu imi dau inca seama de ce.

Acum prezint aceeasi lipsa de somn, dar maine la 8 trebuie sa fiu in picioare, asa ca o sa sting laptopul si o sa ma mut dintr-o parte in alta a patului pana adorm.