Lună: aprilie 2022

Cum să (nu) scrii pe blog

Eu nu știu cu bloggeri mari, bloggeri mici.. bloggeri vechi, bloggeri noi. Dacă ar fi să luam așa eu sunt veche, dar mică. Dar cine a zis că vreau să fiu mare. În schimb, în ultimele două luni am făcut un experiment cu privire la frecvență și stil, să văd dacă-mi pot reintra în mână să scriu cum o făceam pe vremuri.

De ce? Știți cum era comicul acela de circulă pe internet despre cum să nu lași comentarii. Așa sunt eu cu scrisul pe blog. Cumva, am ajuns să asociez blogul cu comentarii răutăcioase, cu nemulțumiri și frustrări, comparații, atacuri la persoane și altele la fel de inutile.

Așa că, pentru o perioadă îndelungată, ori de câte ori îmi venea a scrie ceva pe blog… mă mai gândeam un pic și sfârșeam prin a nu scrie.

Mi-am luat la puricat de curând blogul (și nu numai) și am găsit o droaie de drafturi, unele în stadii destul de avansate chiar, dar lăsate de izbeliște. Probabil din același motiv.

(Inclusiv parte din cuvintele astea le-am scris undeva, într-un document, în ideea că nu vor ajunge niciodată pe blog.)

Și eu am avut tendința să mă plâng mult pe aici. De serviciile UPC, de serviciile Poștei Române, de educație, de politică, de ghinioane și întâmplări nefericite. Niciodată, însă, nu am făcut referire la oameni. Oameni sunt prea complecși. Mă văd pe mine…

Văzând acest trend la alții, am ajuns să cred că bloggerii (sau oamenii cu blog) sunt ca niște țațe care-și dau părerea neîntrebate despre orice. Și, de obicei, țațele nu au păreri bune. „Nu-mi place aia.” „E horror aia.” „Îmi displace profund aia.” „Uită-te la ăla ce a făcut. Poți să crezi că… ” „Cum poate să existe respectivul știind că…?” În orice caz, la mine, când lucrurile devin mai mult despre alții, și nu la modul pozitiv, mă oripilez un pic și bat în retragere.

Pe de altă parte, am avut mai demult o mică dispută cu o prietenă care era ofensată de modul de a scrie al unui blogger. Eu i-am zis că știu omul, e ok și e pur și simplu stilul său de a scrie, ideile transmise sunt ok. Ea insista că trebuie să-și respecte cititorii. Eu zic că în primul rând scrii pentru tine iar cititorii apar dacă că le place ceva. E imposibil să fi agreat de toată lumea, așa că de ce să pornești pe calea asta?

Eu zic să scriem din experiență, din ce ni se întâmplă și mai ales din și despre ceea ce ne place/ne inspiră. O altă soluție este să scriem despre ce nu ne place, cum ne place. Cred că orice subiect poate fi salvat cu un stil de a scrie potrivit. La recitire, toate posturile mele cu plângeri mă amuză teribil, deși știu cât eram de nemulțumită atunci

Cea mai inutilă comparație

După cum am zis aici, am început să mă uit uneori si la televizor. Nu-mi iese zilnic, dar zilele acestea mi-am găsit timp și să-mi fac culcuș în fața televizorului.

Uitându-mă pe Discovery am văzut o reclamă ale cărei scopuri sunt dintre cele mai lăudabile. Era un spot ce promova laptele. Adică ideea de a bea lapte. La care subscriu. Numai ce am băut jumătate de litru.

Dincolo de argumente privitoare la musculatură, sistem osos, a fi „fit” și altele asemeni, argumentul final a constat într-o comparație dintre lapte, o halcă de carne și un ou. Suna cam în felul următor:„Un pahar de lapte are mai puține calorii decât o bucată de carne și mai multe proteine decât un ou.” Serios!? Și cam ce ar trebui să însemne acest lucru pentru cei care nu sunt specialiști în nutriție?

Nu mi se pare o metodă prea eficientă de educare a populației. De unde știe omul de rând de conținutul de calorii și proteine din diverse alimente? Știu că oul este promovat în cultul popular, dar nu cred că pentru aportul de proteine.

La fel, faptul că laptele are mai puține calorii decât carnea nu convinge un consumator înrăit de carne… dimpotrivă, poate fi luat drept atac. Plus că în general carnea este asociată cu grăsime, calorii multe… cu cât are, deci, mai puține laptele? Că s-ar putea să fie diferența de așa natură încât să nu conteze.