Urăsc pantalonii

Ok, poate nu-i urăsc dar, cel puțin în momentul de față, îmi displac puternic. Nu din motive motive estetice sau ce ar ține de feminitate ci din motive de… confort.
Răcită fiind, după o perioadă îndelungată în care am purtat doar fustițe (adică de când a dat caldura până să plec în Redescoperă) am revenit la a purta pantaloni. Din secunda în care i-am luat pe mine mi-a venit a blestema și a-l ocărî pe cel care s-a gândit să-i inventeze.

Am stat și m-am gândit… dacă mie îmi sunt atât de incomozi, cum pot bărbații purta pantaloni? Și nu pot să nu mă gândesc la baiețeii aceia simpatici foc (denumiți, de regulă, metrosexuali) de poartă pantaloni strâmți . Bagajele lor oare cum se simt acolo? Continue reading

Voi (mai) visați cu școala?

Un leitmotiv puternic al viselor mele este școala. Când chiar eram la școală aspectul frapant al viselor de genul acesta erau situațiile penibile în care mă regăseam brusc și pe care nu le puteam controla (sigur ați visat și voi lucruri asemănătoare). Am citit la un moment dat, prin facultate, Interpretarea Viselor a lui Freud și pe atunci totul a ajuns să aibă sens. Adică ceea ce visam nu era deloc ieșit din comun.

Acum, însă, când a trecut un an de când m-am așezat ultima dată într-o bancă mi se pare extrem de ciudat să visez cu școală, colegi, profesori, lucrări/examene. Mai ales că de cele mai multe ori personajele, locurile, situațiile sunt remixate și mă vizez în banca de liceu cu profersori de generală sau altele asemeni. Continue reading

Unde este limita între procrastinare și căutare de inspirație?

Astăzi, înainte să-mi închid calculatorul la birou am vrut să dau un tweet zicând: Before writing on a subject I am not quite familiar with, I spend a lot of time taking in that subject. A lot! Pe urmă m-am răzgândit și am considerat că este un subiect demn de dezbătut. Acum, să și explic în română ce am vrut să zic, cu speranța că nu se va pierde din sens, respectiv, adăuga nonsens.

Când scriem despre un subiect factual, mai ales dacă suntem familiarizați cu el, e destul de simplu. Bineînteles, și acesta presupune research și punerea la punct a ideilor, informațiilor dar procesul este unul destul de metodic. De culegere, i-aș zice eu. Continue reading

Ma apuc de taximetrie

Unicele momente în care regret că nu dețin permis de conducere sunt acelea în care mă regăsesc într-un taxi condus de câte un șofer… dubitabil. Din punct de vedere moral, profesional, educațional și orice alte aspecte s-ar mai potrivi.

Când zic că mă apuc de taximetrie nu mă refer neapărat că m-aș face șofer de taxi, deși de multe ori la câte indicații mă văd obligată să dau unora, mă simt capabilă și de aceasta. Mă refer, de fapt, că m-aș apuca să mai elimin dintre specimenele descrise mai sus. Sau, cum ziceam pe twitter: m-aș face criminal în serie, victimele fiind taximetriștii. Continue reading

Act like you are there!

Și, cum ziceam aici, acesta este primul articol dintre cele cu care probabil vă voi obosi, despre Social Media. Tagline-ul propus este: Don’t just be there, act like you’re there!

Scenariu: Un gathering (cum îmi place mie să denumesc diversele activități sociale) dansant. Muzică bună, oameni faini, distracție. Tu doar stai și privești. Nimic rău, dacă scopul este acela de a observa, dar dacă vrei interacțiune, în niciun caz abordarea potrivită.

Și acum, înapoi la social media. Ce vreau să zic este că foarte mulți realizează importanța social media, își dau seama că ceva trebuie făcut, se panichează și răsar prin social media. Își fac conturi de twitter, conturi de Facebook, dau add la oameni, pe urmă își dau seama că de fapt trebuia să-și facă pagină și pe urmă… gata: sunt pe social media. Continue reading

Late to the party?

Scenariu: Afli în ultimul moment despre un eveniment la care ți se spune că nu poți lipsi. Dacă lipsești de la evenimentul respectiv exiști în van, pierzi tot ce înseamnă esența unei vieți sociale. Se mai adaugă și ca evenimentul să aibă loc în capătul celălalt de oraș față de tine. Stai mult pe gânduri și te gândești dacă merită să depui eforturi pentru a ajunge. Își răsună în minte afirmațiile cum că acesta este un eveniment de la care nu poți lipsi. Dar este târziu și nu mai vezi sensul. Ce faci? Te duci! Cum să lipsești!? 🙂

Când vine vorba despre social media, petrecerea este încă în toi. Pe câte avantaje și roade au cules cei care s-au apucat de ea mai din timp, pe atâtea poate culege oricine se apucă acum, dacă o face așa cum trebuie.

Nu voi înţelege niciodată companiile care stau pe gânduri înainte de a se prezenta frumușel pe social media, deşi văd că altele cu profil similar se folosesc deja de acest mediu cu mai mult sau mai puțin succes.Important este că se folosesc, nu doar se află acolo. Continue reading

În căutarea mea

De regulă, un astfel de post, ar fi scris în engleză. Însuși faptul că scriu în română mă sperie. Prin urmare, be afraid.

M-a întrebat cineva de curând care este prioritatea mea pe termen scurt. I-am răspuns că redescoperirea mea.

Nu sunt neaparat pierdută ci doar detașată de anumite părți de-ale mele. Și vreau să gasesc lipiciul care să le pună la loc cum trebuie. Lipiciul la care mă gândesc eu este o formă de exprimare.

Vreau să creez ceva care să exprime lucruri nespuse și chiar negândite, dar simțite. Insist… să gasesc lipiciul care să-mi reatașaze părți pierdute din mine. Continue reading

Gand scurt

M-a stragulgerat un gand scurt dar care nu incape in cele 140 de caractere de twitter, nu merge ca status update pe Facebook, nu poate fi condensat intr-un citat pe tumblr asa ca nu-mi ramane decat sa-l pun pe blog.

Stiti cum se zice ca stomacul se mareste, respectiv se ‘ingusteaza’ in functie de cat si ce mananca o persoana, cat de des etc.

Astazi m-a strafulgerat un gand ca este cam la fel si cu relatiile interpersonale, cu apropierea fata de oameni, cu sentimentele. Cand ne lipsesc anumite sentimente, nu le resimtim o perioada indelungata ajungem sa credem ca putem si fara ele sau mai rau, ca suntem incapabili sa le mai simtim. Continue reading

Oh la la! Paris!

Ziceam la inceputul anului ca am de gand ca in 2019 sa vizitez 4 orase noi din 3 tari in care nu am mai fost. Lista nu era neaparat definitivata, doar 2 dintre destinatii fiind batute-n cuie, asa ca pe acest shortlist si-a facut loc, destul de usor, si Parisul.

Nu aveam nicio pasiune pentru Paris. Nu ma atragea nimic in mod deosebit la el. Dar parea a fi un oras interesant de vizitat si m-am bazat intr-o mare masura pe mult vestita-i magie. Plus ca era ceva nou. Iar noul intodeauna da fiori. 🙂 Continue reading

Una rece, una calda

In urma cu 3 zile l-am pierdut pe Igor. Prea putin conteaza cum. Ideea este ca l-am pierdut in cel mai stupid mod si context posibil, avand in vedere cata grija aveam de obicei de el. Este cel putin evident faptul ca m-a afectat foarte mult pierderea lui, ca m-am agitat (si inca ma agit) sa fac toate demersurile necesare ca sa stiu ca am facut tot ce puteam face pentru recuperarea lui. Si da, sunt o bataie de cap pentru prietenii mei care incearca sa inteleaga prin ce trec. Si sunt o si mai mare bataie de cap pentru cei care nu au habar sau privesc lucrurile la modul superficial. Really sorry.

Dar, nu conteaza. Sunt constienta ca nu e normal sa fac atata caz ca am pierdut un obiect. Si chiar de ma conformez intr-un final, nu dau nume la obiecte ca sa-mi fie totuna cand le pierd. E la mintea cocosului asta, as zice eu. 😛 Continue reading