Ma apuc de taximetrie

Unicele momente în care regret că nu dețin permis de conducere sunt acelea în care mă regăsesc într-un taxi condus de câte un șofer… dubitabil. Din punct de vedere moral, profesional, educațional și orice alte aspecte s-ar mai potrivi.

Când zic că mă apuc de taximetrie nu mă refer neapărat că m-aș face șofer de taxi, deși de multe ori la câte indicații mă văd obligată să dau unora, mă simt capabilă și de aceasta. Mă refer, de fapt, că m-aș apuca să mai elimin dintre specimenele descrise mai sus. Sau, cum ziceam pe twitter: m-aș face criminal în serie, victimele fiind taximetriștii. Continue reading

Act like you are there!

Și, cum ziceam aici, acesta este primul articol dintre cele cu care probabil vă voi obosi, despre Social Media. Tagline-ul propus este: Don’t just be there, act like you’re there!

Scenariu: Un gathering (cum îmi place mie să denumesc diversele activități sociale) dansant. Muzică bună, oameni faini, distracție. Tu doar stai și privești. Nimic rău, dacă scopul este acela de a observa, dar dacă vrei interacțiune, în niciun caz abordarea potrivită.

Și acum, înapoi la social media. Ce vreau să zic este că foarte mulți realizează importanța social media, își dau seama că ceva trebuie făcut, se panichează și răsar prin social media. Își fac conturi de twitter, conturi de Facebook, dau add la oameni, pe urmă își dau seama că de fapt trebuia să-și facă pagină și pe urmă… gata: sunt pe social media. Continue reading

Late to the party?

Scenariu: Afli în ultimul moment despre un eveniment la care ți se spune că nu poți lipsi. Dacă lipsești de la evenimentul respectiv exiști în van, pierzi tot ce înseamnă esența unei vieți sociale. Se mai adaugă și ca evenimentul să aibă loc în capătul celălalt de oraș față de tine. Stai mult pe gânduri și te gândești dacă merită să depui eforturi pentru a ajunge. Își răsună în minte afirmațiile cum că acesta este un eveniment de la care nu poți lipsi. Dar este târziu și nu mai vezi sensul. Ce faci? Te duci! Cum să lipsești!? 🙂

Când vine vorba despre social media, petrecerea este încă în toi. Pe câte avantaje și roade au cules cei care s-au apucat de ea mai din timp, pe atâtea poate culege oricine se apucă acum, dacă o face așa cum trebuie.

Nu voi înţelege niciodată companiile care stau pe gânduri înainte de a se prezenta frumușel pe social media, deşi văd că altele cu profil similar se folosesc deja de acest mediu cu mai mult sau mai puțin succes.Important este că se folosesc, nu doar se află acolo. Continue reading

În căutarea mea

De regulă, un astfel de post, ar fi scris în engleză. Însuși faptul că scriu în română mă sperie. Prin urmare, be afraid.

M-a întrebat cineva de curând care este prioritatea mea pe termen scurt. I-am răspuns că redescoperirea mea.

Nu sunt neaparat pierdută ci doar detașată de anumite părți de-ale mele. Și vreau să gasesc lipiciul care să le pună la loc cum trebuie. Lipiciul la care mă gândesc eu este o formă de exprimare.

Vreau să creez ceva care să exprime lucruri nespuse și chiar negândite, dar simțite. Insist… să gasesc lipiciul care să-mi reatașaze părți pierdute din mine. Continue reading

Gand scurt

M-a stragulgerat un gand scurt dar care nu incape in cele 140 de caractere de twitter, nu merge ca status update pe Facebook, nu poate fi condensat intr-un citat pe tumblr asa ca nu-mi ramane decat sa-l pun pe blog.

Stiti cum se zice ca stomacul se mareste, respectiv se ‘ingusteaza’ in functie de cat si ce mananca o persoana, cat de des etc.

Astazi m-a strafulgerat un gand ca este cam la fel si cu relatiile interpersonale, cu apropierea fata de oameni, cu sentimentele. Cand ne lipsesc anumite sentimente, nu le resimtim o perioada indelungata ajungem sa credem ca putem si fara ele sau mai rau, ca suntem incapabili sa le mai simtim. Continue reading

Oh la la! Paris!

Ziceam la inceputul anului ca am de gand ca in 2019 sa vizitez 4 orase noi din 3 tari in care nu am mai fost. Lista nu era neaparat definitivata, doar 2 dintre destinatii fiind batute-n cuie, asa ca pe acest shortlist si-a facut loc, destul de usor, si Parisul.

Nu aveam nicio pasiune pentru Paris. Nu ma atragea nimic in mod deosebit la el. Dar parea a fi un oras interesant de vizitat si m-am bazat intr-o mare masura pe mult vestita-i magie. Plus ca era ceva nou. Iar noul intodeauna da fiori. 🙂 Continue reading

Una rece, una calda

In urma cu 3 zile l-am pierdut pe Igor. Prea putin conteaza cum. Ideea este ca l-am pierdut in cel mai stupid mod si context posibil, avand in vedere cata grija aveam de obicei de el. Este cel putin evident faptul ca m-a afectat foarte mult pierderea lui, ca m-am agitat (si inca ma agit) sa fac toate demersurile necesare ca sa stiu ca am facut tot ce puteam face pentru recuperarea lui. Si da, sunt o bataie de cap pentru prietenii mei care incearca sa inteleaga prin ce trec. Si sunt o si mai mare bataie de cap pentru cei care nu au habar sau privesc lucrurile la modul superficial. Really sorry.

Dar, nu conteaza. Sunt constienta ca nu e normal sa fac atata caz ca am pierdut un obiect. Si chiar de ma conformez intr-un final, nu dau nume la obiecte ca sa-mi fie totuna cand le pierd. E la mintea cocosului asta, as zice eu. 😛 Continue reading

Apasati pe X pentru deblocare

De multe ori mă trezesc gândindu-mă la tendința noastră de a rămâne blocați în anumite momente ale vieții noastre. Ne place să tergiversăm, să amânăm momentul următor… uneori de frică, alteori în speranța că dacă-l prelungim suficient momentul respectiv va redeveni real.

Toți suferim dezamăgiri. Sau trăiri intense ce ne aduc senzații aproape incomparabile. Continue reading

Puțintică răbdare

Cândva, de mult, eram o persoană foarte răbdatoare. Și, cel puțin atunci când situația o cerea, calmă.

Cu timpul, acest lucru a început, încet, încet să se schimbe. Calmul nu a dispărut. E tot acolo. Dar spre deosebire de calmul acela blând, cald, încurajator, dispun acum de un calm oarecum cinic, ironic și, mai ales, apăsător. Sau cel puțin așa mă percep eu.

În schimb, deși nu mai am răbdare să aștept după tramvai încă mai am răbdare cu oamenii. Și mă mir și eu, pentru că cu ei este cel mai ușor să îți pierzi răbdarea. Admit că în momentele în care intervin paranoile, nu se mai termină momentele de tristețe și cel mai grav.. nu mi se comunică nimic… astfel încât să ajung să nu mai înțeleg nimic, concluzionez că de fapt nici nu ar trebui să încerc să înțeleg. Continue reading

Cc: Publicitatea noastră, publicitatea lor

De curând, am participat la o dezbatere pe tema publicității contemporane. Conlocutoarea mea era o doamnă de vârstă mijlocie, cu studii superioare care, întâmplător sau nu, credea că publicitatea servește oricui mai puțin consumatorilor. Întrerup seria de articole despre marketingul relațional pentru a aborda un alt subiect: discrepanța dintre ce înseamnă publicitatea pentru marketeri, publicitari și ceea ce înseamnă pentru consumatori.

Publicitatea noastră

Pentru cei ce lucrează în publicitate sau aspiră la un job în acest domeniu, publicitatea tinde să reprezinte un miraj. Pentru majoritatea dintre aceștia publicitatea este combinația ideală dintre artă și știință, dintre creativitate și strategie. Publicitatea este sursă și motiv de amuzament. Continue reading