Povestea cosului de gunoi

In urma cu cateva luni bune, prin februarie, am fotografiat un cos de gunoi – sau mai degraba am sesizat lipsa acestuia pentru un fotoreportaj: Despre gunoaie. In urma cu o luna, aflandu-ma in trecere pe langa magazinul Bega, am descoperit cu stupoare ca vedeta articolului meu, cosul de gunoi, a suferit o metamorfoza.

Cineva cu minimum de spirit civic si cu o lada de lemn la dispozitie a improvizat un cos de gunoi pentru ca trecatorii sa nu-si mai arboreze gunoaiele de stalpul ce marca absenta cosului de gunoi. Foarte frumos.

Iar in cele din urma, a intervenit si providenta iar cosul de gunoi s-a ales si cu o punga de gunoi. Poza facuta aseara:

Nu este o imagine perfecta, stiu. Gunoaiele se scurg in continuare pe langa cosul de gunoi.

Nici nu ar putea fi o imagine ideala deoarece prezenta unui cos nu este de-ajuns pentru a avea un oras curat. Prezenta in sine a cosului ar putea fi eficienta doar intr-o simbioza perfecta cu simtul civic si asumarea unor responsabilitati de catre cetateni.

Pe mine, insa, m-a bucurat sa fiu martora acestei metamorfoze. Mai ales stiind ca sunt alte cosuri de gunoi ce sunt distruse de tot felul de teribilisti si adepti ai vandalismului.

Din pacate nu am poza, dar intr-o dimineata, in drum spre serviciu, am vazut un cos de gunoi ars intr-o statie de firobuz. Ceea ce arata mult mai sumbru decat imaginile de mai sus.

Politici grele la stomac

Pentru mine, politica este hrana pentru canibali, iar eu fiind vegetariana… nu ne prea potrivim. Inca de cand a inceput galceava de la palate am evitat cat am putut tot ce tine de politca tocmai pentru ca stiam ca risc sa-mi stric stomacul. Dar parca nu mai merge sa evit…

Politica romaneasca mi se pare tot mai greu de digerat, chiar si pentru cei cu un sistem digestiv de invidiat.

Astazi am auzit discutandu-se la radio de problema cresterii salariilor profesorilor cu 50%.

Stiu ca e grea viata de bugetar. Stiu ca salariile sunt undeva la limita bunului simt si ca este loc de mai bine. Totusi, sunt de parere ca o astfel de lege nici nu ar fi trebuit gandita, cu atat mai putin votata.

Dar, aparent, asta inseamna politica pentru unii: sa sustii ca vei face imposibilul pentru electorat cu atata tarie incat ajungi sa crezi si tu ca o poti face. Cei ce au votat legea fie erau drogati, fie s-au mintit in asa hal incat au crezut ca se poate. Dar nu se poate… Iar prim-ministrul repeta de zile in sir acest lucru. Iar presedintele, in loc sa aprobe acest lucru, face insinuari cu privire la inaptitudinile prim-ministrului. Continue reading

Sfârşitul

Sfârşitul începutului:

Sunt doar o tencuială veche pe care doi oameni la fel ca tine şi-au scrijelit numele anatomic, o creaţie a divinităţii inexistente, a uitării de sine sau a raţionamentului. Prima scrijelire, atât de frumoasă, ce se desfăşoară estetic de jur împrejurul acelei caste întinderi de alb, nepătate încă.

Am început să desenez pe întinderea alburie, monştri verzi, folosind creioane cerate. Şi-am desenat, am tot desenat, pentru o veşnicie, dar am reuşit să acopăr doar un colţ, restul s-a îngălbenit şi mirosea a mort. N-a fost veşnicie, deşi, pentru numele oricărei divinităţi, aşa-mi părea atunci. Ploaia uitării mi-a curăţat verdeaţa din desen şi cea de pe genuchi, rămasă din vremuri frumoase, vremuri cu iarbă.

Măsele de lapte în sânge, căzute pe bordură, fericire şi durere. Pe asfalt, nu pe iarbă! Continue reading

Sport de performanţă

Fie că este vorba despre sport la sensul conotativ sau dennotativ, nu am făcut niciodată performanţă din ceva şi asta nu este din alt motiv decât acela că nu pot rezista atât de mult timp făcând acelaşi lucru. Copil fiind am încercat tenisul şi atletismul ca sporturi, dar am renunţat relativ repede, cu toate că îmi plăceau. Tot în tinereţi am cochetat cu rolele şi patinele, iar acestea sunt probabil cele care încă îmi fac plăcere şi care mi s-au prins cel mai tare de suflet.

Cu toate că nu mă văd astăzi cu rolele prin Timişoara (nu e sport extrem, e sinucidere curată), patinele de gheaţă încă le mai încalţ când dă frigul. (Şi că tot vorbesc de role, total offtopic, cât de idiot trebuie să fii să mergi cu rolele pe drumul ce duce la aeroport, pe întuneric???? – dacă îi omoram tot eu aş fi ajuns pe Popa Şapcă şi voi mi-aţi fi aruncat chiftele cu praştia peste gard.)

Revenind, am încercat snowboarding-ul, sau “placa”. Mă descurc, dar sunt departe de a face performanţă. În ceea ce priveşte acest sport cred că aş putea câştiga un premiu într-un concurs numit “Cine-şi rupe gâtul mai repede” sau “Cine are cea mai mare suprafaţă a corpului vânătă”.

Privind din alt unghi, probabil designul a fost la un moment dat sportul meu de performanţă.

Astăzi, nu pot decât să sper că muzica şi fotografia se vor apropia de acest nivel.

Adormită

“Văd pe trupul tău liniile aproape perfecte ce se curbează dând formă unei viori, forme sculptate de un artist nebun, ce nu a ştiut ce va aduce la lumină, ce va ieşi din mâinile sale. Ar trebui încununat cu lauri şi întemniţat pe vecie. Cine te-a creat fiinţă frumoasă? Cine ţi-a dat atâta slăbiciune şi-atâta putere, să-mi strângi mâna în mâna ta firavă când te sperie noaptea şi să îmi răstorni universul, să faci pământul să se clatine sub tălpile mele pe ritmuri orientale, ritmuri ce parcă îţi ghidează toate mişcările. Atât de suavă. Atât de perfidă.”

Pastelul din suflet i se coloreză aprins când el o atige, atât de vie, tremură sub atingerea ce nu vrea să o sfarme. Metamorfoza deplină, colţii iubirii, plecăciunea lui în faţa monumentului răsărit din cenuşa molatică. Momentul în care se naşte femeia.

“Unde te-ai ascuns frumoasă antianeiră? Ce drept am eu să te tranform? Puterea e în mine, te ating şi… devin slab. Doar un pion în jocul tău complex. Te rog, unduieşte-te pe ritmurile suflului meu, respiră o dată cu mine, flutură-ţi părul negru peste pieptul meu. Am să te pierd curând…” Continue reading

Nimicuri

Inteligenţa noastră, prostie deghizată, îmbrăcată cu hainele de duminică, ne împinge către discuţii despre viaţă, despre moarte, noţiuni abstracte, presupuneri, supoziţii, păreri, certitudini… Ce ştii tu despre viaţă? Ce ştiu eu? Nimic. După două cărţi citite suntem toţi scriitori, o idee răsărită şi prea puţin inteligibilă şi suntem genii sau filozofi. Oare am uitat să ne uităm la ceea ce este la îndemâna noastră, la lucrurile mărunte ce dau dulceaţă existenţei noastre?

Ai putea să îţi închipui viaţa fără figura lui morocănoasă dimineaţa, urmată de un zâmbet sincer în momentul în care te vede ciufulită şi purtându-i cămaşa? Nu este ziua mai frumoasă şi luminoasă când primeşti o floare fără să fie vreo sărbătoare, fără să fie ziua ta, doar “pentru că”! Îţi aminteşti iarba ce s-a dăruit pământului ce a înălţat-o, caldă, sub greutatea trupurilor voastre?

Prima ţigară pe filtrul căreia îţi tremurau mâinile de emoţie, a doua pe care ai aprins-o ca pretext pentru a evita pentru câteva secunde privirea lui ce te străfulgera, ce îţi cutremura întreg universul, a treia pe care aţi împărţit-o, el păstrându-ţi ultimul fum… Prima lacrimă vărsată de dorul lui, a doua vărsată de durere şi a treia de fericire că v-aţi contopit din nou într-o sublimă îmbrăţişare. Continue reading

Toxic. Fals.

Prelins pe scaune, agăţat de pahar şi muzică… nu contează ce fel de muzică te inundă, te ridici şi frenetic te mişti pe ritm, încercând să scoţi din tine tot ceea ce este toxic. Înconjurat de lume… mereu, iubit, dar atât de singur, scufundat în probleme inexistente, cine să te înţeleagă? Falsă aură de mister aşternută peste ochii tăi mari… eşti la fel ca ei, de ce nu poţi accepta asta?

Lumea da, tu nu, tu urât, lumea frumoasă, tu rece, ei calzi, ei reci, tu cald.

Lumea da, lumea ta… Există? E falsă, la fel de falsă ca tot ceea ce te constituie. Eşti un om mic, într-o lume în care fiecare vierme este strivit. Vierme… amintiri.

Lumea are un singur scop, acela de-a te minţi prin diversitatea sa, creându-ţi impresia de unicitate, în fond, suntem toţi la fel, chiar şi tu. Eşti mic şi singur, iar venele secate de sînge, alb… şi negru sub pleoape, reminiscenţele serii ce s-a încheiat dimineaţa. Roşu acolo unde trebuia să fie alb.

Zâmbet trist, încă o zi.

Scufundă-te-n fumul ţigării ei, îneacă-te în ea…

Fericire/Psihoza

O sticla pe jumatate goala si eu. Un singur pahar, mereu acelasi.

Intinsa pe patul ravasit cu o mana intinsa catre podea, unde zace sparta in doua fiola pe care scrie cu negru “Fericire”, fixez un punct fix de pe tavan. Am baut din fiola si am simtit sarutul dulce si rece al vietii pe care nu am cunoscut-o pana acum. Dulce amortire, ai adormit antianeira din mine. Dulce amortire, camuflaj perfect pentru boala din mine, boala impotriva careia lupta dintotdeauna anticorpii societatii.

A mai ramas o picatura de lichid flourescent pe buza mea de jos, dar n-are cine s-o culeaga cu un sarut. Nici nu trebuie. Sa ramana acolo sau sa se prelinga pe trupul meu semi-adormit. Alunec intr-o stare de visare, umblu libera, desculta prin locuri prin care nu a mai pasit nicio minte omeneasca, daramite vreun picior. Calc pe cioburile sticlei care nu stiu cand s-a spart, cioburi si vin, vin si sange, rosu si rosu. Nu ma doare. Nu ma mai doare. Oare sunt inca in vis? Continue reading

Sticlă fumurie…

Ascult. Mereu am ştiut să ascult, niciodată să vorbesc. Cuvântul mi-e aproape doar atunci când el nu poate fi întors împotriva mea, nu poate deschide o cale directă către sufletul meu, nu lasă să se vadă mai mult decât mintea pofteşte. Trăiesc într-un glob de sticlă fumurie. Vezi totul, dar e neclar, ai vrea să atingi… dar nu poţi.

M-am închis acolo de ceva vreme şi este loc doar pentru o persoană. M-aş înghesui într-un colţ, pentru a face loc cuiva, dar globurile nu au colţuri.

Mă învârt. Ameţesc. Privesc lumea de acolo. Sunt singură, dar protejată de tot.

Obsesii…

Trebuie sa recunosc, cu rusine, ca sunt multe. Sunt o persoana care foarte usor dezvolta obsesii sau se lasa prada dependentelor de tot soiul.

Nici nu stiu cu ce sa incep. Hai sa incep mai light asa, cu obsesii destul de des intalnite: computerul, internetul, chitara, telefoanele, masinile etc. Bineinteles, ca sunt si altele, putin mai ciudate. Spre exemplu, am o obsesie pentru hartia din filtrul de cafea, care ma indispune daca ramane in aparat, dupa ce s-a facut cafeaua.

E si chestiune de bun simt sa o arunci dupa ce nu-ti mai este folositoare. Nu suport treningurile altundeva decat in casa sau intr-un loc in care se desfasoara activitati sportive. Sunt foarte curioasa din fire si ma obsedeaza lucrurile care mi se ascund. Nu suport lapsusurile, ma gandesc zile intregi cand uit numele unui actor de exemplu. Pastrez bonuri de cumparaturi. Nu stiu de ce.

Nu fac nimic fara sa aman macar o data, macar cu 5 minute. Are curaj cineva sa ma trezeasca? :)) E distractiv si enervant in acelasi timp. Sunt obsedata de curele, orice tinuta fara curea mi se pare incompleta. Ma obsedeaza blugii, as purta si cand dorm. Ma obsedeaza piercingurile, o persoana care detine asa ceva are din start un plus maaaare in ochii mei. Se aplica si in cazul tatuajelor. Continue reading