Lună: decembrie 2019

2019/2020

Şi uite că a mai trecut un an. Nu..de ceva timp m-a părăsit inspiraţia sau pur şi simplu nu am avut chef de scris. Stăteam cu foaia albă în faţă şi nu ştiam cum să încep. Pe de altă parte..am scris vreo 4 pagini pentru cineva drag(amintirile noastre) şi sunt mândră de rezultat. Nu voi publica prea curând acel lucru pentru că este mult prea personal şi îi era dedicat lui so, cred că am făcut bine trimitându-i lui acele lucruri şi nepublicându-le pe net..pe blog..blog care la urma urmei.. nu mă mai pasionează atât de mult. Nu mai am timp, chef de publicat ce scriu. Daaaar asta este o altă discuţie..

Să vedem..anul 2019?
Anul 2019 a fost un an plin.. dar PLIN.. am avut parte de toate… iubire, el, cum l-am visat mereu. El , acelaşi el. Prietenii noi, dezamăgiri, lacrimi, zâmbete, bucurii, erasmus, văzut locuri noi, petreceri, multe.
Cum a început anul? Trecerea dintre ani m-a prins în centrul oraşului meu natal cu nişte prieteni foarte buni. Bineînţeles că nu a lipsit el. Nici nu mi-aş fi dorit să lipsească! Şi-a ţinut promisiunea de a mă suna la miezul nopţii.

Ianuarie- un nou început. Viaţa mea s-a schimbat mult încă de pe 17 decembrie 2018 dar, e altă poveste. Adevărul e că..am ajuns la concluzia că viaţa mea e în continuă schimbare. Nu ştiu cât de mult am crescut în acest an însă ştiu că nu mai sunt cum eram. Am crescut alături de el.

Februarie- Am realizat cât de mult am greşit crezând că cineva mi-e prieten. M-am fript pentru a nu ştiu câta oară şi sunt sigură că nu va fi ultima oară.
Lunile ce au urmat au fost pline. El însă mi-a rămas alături. M-a convins să îmi depun dosarul pentru bursă şi am făcut-o.

Am ajuns în Padova. Am întâlnit sistemul italian care nu este tocmai organizat..a trebuit să caut, să întreb, să mă descurc singură şi până acum m-am descurcat. În februarie voi mai întâmpina nişte dificultăţi însă să sperăm că va fi bine.
Am reuşit să văd Venezia. M-a liniştit marea. Până acum nu mi-am dat seama cât de mult îmi place marea. Cât de mult mă calmează.

Sportul meu de performanta

Este dimineata (in jur de 10AM) si tocmai m-am intors acasa cu Hippie (bicicleta mea). Afara este ceata, frig iar spatele meu nu a reactionat deloc pozitiv vanticelului ce s-a strecurat pe sub haine in timp ce pedalam. Peste putin timp urmeaza sa plec la job. Tot cu bicicleta. Nu cred ca mai este nevoie sa precizez ca mi-e groaza de frig, de durerile de spate si realizez ca nu voi mai putea continua mult timp asa.

Dar, deocamdata mersul cu bicicleta la job dis-de-dimineata (astazi este o exceptie ca merg asa tarziu) este sportul meu de performanta.

As fi putut la fel de bine sa vorbesc de vremurile (indepartate de altfel) cand eram intr-o clasa speciala de badminton dar nu am ajuns la nicio performanta deosebita iar pentru mine antrenamentele zilnice erau o forma de relaxare. 🙂 As fi putut aminti ca jucam cu mare placere baschet in timpul liceului dar, din nou, fara a depasi limita dintre relaxare/miscare si performanta.

Acum insa, cand ma supun zi de zi, de bunavoie chiar, unor chinuri inimaginabile consider ca am ajuns la o performanta!