Eu nu mai am televizor din 2015. Nu i-am simțit lipsa în toți anii aceștia. Am mai ajuns, sporadic, în fața câte unuia, dar eram prea prinsă de pauzele publicitare ca să observ ce se întâmplă între ele. Singura emisiune cu care am avut contact în ultimii ani a fost Românii au talent, emisiune urmărită cu volumul la maxim de foștii colegi de apartament.

Mie-mi plăcea faptul că informațiile ajung la mine filtrate și răsfiltrate. Am mers mereu pe mâna oamenilor pe care-i urmăresc pe diverse rețele sociale. Ba mai mult, și dintre știrile pasate de aceștia, le-am filtrat pe cele prea mondene sau care vorbeau de persoane, în loc de fapte. Dacă nu știu cine e cineva, înseamnă că nu am de ce.

Nu am avut niciodată impresia că aș rata ceva important, neavând televizor. Pentru că, în final, singurul motiv pentru care aș da drumul unui televizor în era aceasta, ar fi să mă informez. Altceva nu știu să fie bun sau util acolo.

M-am gândit, de curând, că poate această filtrare mi-a afectat un pic viziunea asupra lumii. Adică eu filtrez tot și rămân doar cu calitatea. Dar acolo afară nu este doar calitate. Este și urât, și grotesc, și enervant, și penibil. Este realitate.

Când mai ajunge la mine câte puțin din realitatea aceasta mă enervez, de parcă ar fi ceva excepțional. Dar nu este! De aceea am decis să încerc să-mi diversific dieta informațională și să mă uit 15 minute pe zi la televizor, dacă tot este unul unde stau acum. Mai mult nu cred că aș rezista.

Am nevoie, însă, de ajutor. Când mă uitam eu la televizor urmăream mai mult programe străine (nemțești cu precădere) pentru entertainment și TVR + ProTV pentru conexiunea cu .ro. Acum habar nu am la ce să mă uit. Nu vreau, oricum, să rămân blocată pe o televiziune pentru că asta ar însemna să văd doar latura prezentată de un bloc de interese, dar am nevoie de un punct de pornire. Ziceți-mi, deci, la ce să mă uit la televizor?

Poate știe cineva și are un pic de timp să-mi explice originea cuvântului „umpic”. Nu o dată mi s-a întâmplat să văd această grozăvie scrisă. Ba pe rețele sociale, ba prin posturi pe blog, ba chiar de către prieteni (de la care nu mă așteptam) pe messenger. Nu am îndrăznit să le atrag atenția, dar mi s-a ridicat un semn de întrebare.

Principalul motiv pentru care nu am zis nimic despre toată treaba asta a fost faptul că știu că generații anterioare au învățat o limbă română puțin altfel. Mă refer, la „sînt” care a devenit „sunt”, „î” care a devenit „â” și altele care probabil pe vremea mea nici nu se mai menționau. La drac, nici eu nu am învățat să scriu „nicio” și „niciun”. DOOM-ul a decis să ușureze viața oamenilor și le-a alipit.

Degeaba, însă, deoarece văd în continuare oameni ce scriu „vre-o”, „vre-un”. Iar conform unor lingviști scopul alipirii a fost tocmai ca să se evite astfel de confuzii. Ups, că nu le-a ieșit!

Bine, și eu am bube. De exemplu, mi s-a împământenit în minte utilizarea cuvântului „ce” cu sens de „pe care” și „de” cu sens de „dacă” și chiar înlocuitor de „că”. Sunt reminiscențe din lecturile copilăriei. Am citit multe basme (când zic multe mă refer la culegeri de câte 500 pagini, pe săptămână, o vară întreagă).

Erau scrise în limbaj popular și acesta s-a cam lipit de mine. Nici nu-mi dau seama când îl folosesc. Eu îl consider un avantaj în discursul oral deoarece amestec la regionalisme de nici nu mai știi de unde să mă iei. Dar în scris pare să mai și deranjeze.

În orice caz, nu-mi explic de la ce ar putea fi reminiscență „umpic”. Eu nu țin minte să fi văzut scris așa prin nicio carte. De ce l-ar scrie, deci, oamenii așa?