Când am primit clipul de mai jos, a fost ca o întoarcere în timp pentru mine. Când aveam cam aceeași vârstă ca și fetița care-și citește emoționată, dar plină de vervă discursul, și eu susțineam exact aceleași idei, aveam exact aceleași nemulțumiri și speram la exact aceleași lucruri.

Scriam eseu după eseu despre natură, apă, poluare, ecosisteme, ecologie. Preaslăveam echilibrul în toate și-l predicam celor mari și celor mici. Coincide și cu perioada în care am decis să devin vegetariană. Tind să cred că eram o naivă. Așa e, copiii sunt naivi.

Copiii chiar cred că cuiva îi pasă de lumea în care vor crește ei, de aerul pe care-l vor respira ei, de apa pe care o vor bea (sau nu!). Copiii sunt și necunoscători. Ei văd doar anumite aspecte, nu înțeleg interesele socio-economice, care de fapt guvernează totul.

Mă gândesc cu nostalgie la copilul din mine și-mi pare atât de rău de el.

PS: A nu se înțelege că EU am renunțat la ecologie. Am renunțat, însă, în mare parte, să am așteptări de la alții cu privire la acest aspect. Sau, poate din nou, așteptările mele erau exagerate dintru-început. Eu am rămas naivă. Eu încă vreau să cred că fiecare mic gest în direcția bună contează.

Mă întristează, însă, nepăsarea altora. Sau, dimpotrivă, atacurile care vin. Nu putem fi 100% ecologici și sunt conștientă de acest lucru. Nu e ca și vegetarianismul în care ai renunțat la carne, și gata.

Ecologia are multe aspecte, foarte interconectate cu viața noastră de zi cu zi. Nu pe toate le conștientizăm. Dar atunci când o facem, am putea face ceva în sensul acesta.

În urma unei discuții interesante.

Deși nu-mi iese nici mie de fiecare dată, sunt cea mai mare fană a corectitudinii și o propovăduiesc. Încerc prin fapte, deoarece cu vorbele nu ajungem departe.

Totuși, m-am văzut obligată să explic cuiva de ce cred cu naivitate în a fi corect. Da, e de menționat că 90% din oamenii apropiați mie mă consideră o naivă. Nu prea fac nimic ca să demonstrez contrariul așa că accept eticheta.

Discuția a pornit de la ceva de genul situației ilustrate de Alexandra: eu vreau să-mi cumpăr ceva scump, cineva știe pe cineva care știe pe cineva care poate face rost mai ieftin. Când prețul standard e piperat, mai ieftin nu prea are cum să fie și legal. Am zis că nu sunt interesată de așa ceva. Eu tot ce dețin mi-am luat cu acte în regulă, îm cutii originale, cu drepturi depline și garanții. Chiar dacă, evident, m-a costat mai mult. Asta e, am răbdat mai mult până mi-am putut permite.

Dar de ce? Că doar nu înot în bani, muncesc pentru ei și lucrurile care mi le doresc sunt deseori mult peste puterea financiară. De ce să rabd? Păi pentru că am fost în situația omului păgubit. Încă sunt, de fapt, având la activ două biciclete furate. Dar când mi-a fost furat primul iPhone, Igor, am făcut tot posibilul să-l recuperez. Și l-am recuperat.

Între timp fusese achiziționat de cineva care-și dorea un chilipir, ceva valoros la un preț mai bun. Acel cineva a rămas păgubit. Îmi pare rău de el, dar dacă ar fi avut ca și mine regula să nu cumpere obiecte fără cutii originale, acte și toate cele, ar fi evitat această situație. Și, în plus, nu ar fi încurajat fapta ilegală care a făcut ca iPhone-ul să ajungă în posesia lui.

Pe de altă parte, tot eu m-am trezit dând exemplu de om cu care nu merită să fi corect. Am contactat un personaj, pentru a-i oferi bani pentru ceva ce aveam deja, luat de pe internet, doar pentru că așa mi se părea mie corect. Nu i-am zis că am deja acel ceva, i-am zis doar că aș vrea acel produs dintr-un pachet de produse care costa mai mult. Replica lui a fost că lui i se pare corect prețul acela și pentru un singur produs. Vorbim de un produs dintr-un pachet cu alte peste 40 de produse! Apăi, să se ducă…. mi-am zis. Nu merită! Dar eu am încercat să fiu corectă. Cum ziceam, nu-mi iese de fiecare dată, dar am mereu intenția.

Și ca să fie clar: corect mi se pare să nu faci cuiva sau ceva care ar putea afecta pe cineva așa cum nu ai vrea ca tu să fi afectat. E destul de simplu chiar. E vechea vorbă: Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.