Lună: aprilie 2020

Apasati pe X pentru deblocare

De multe ori mă trezesc gândindu-mă la tendința noastră de a rămâne blocați în anumite momente ale vieții noastre. Ne place să tergiversăm, să amânăm momentul următor… uneori de frică, alteori în speranța că dacă-l prelungim suficient momentul respectiv va redeveni real.

Toți suferim dezamăgiri. Sau trăiri intense ce ne aduc senzații aproape incomparabile. Continue reading

Puțintică răbdare

Cândva, de mult, eram o persoană foarte răbdatoare. Și, cel puțin atunci când situația o cerea, calmă.

Cu timpul, acest lucru a început, încet, încet să se schimbe. Calmul nu a dispărut. E tot acolo. Dar spre deosebire de calmul acela blând, cald, încurajator, dispun acum de un calm oarecum cinic, ironic și, mai ales, apăsător. Sau cel puțin așa mă percep eu.

În schimb, deși nu mai am răbdare să aștept după tramvai încă mai am răbdare cu oamenii. Și mă mir și eu, pentru că cu ei este cel mai ușor să îți pierzi răbdarea. Admit că în momentele în care intervin paranoile, nu se mai termină momentele de tristețe și cel mai grav.. nu mi se comunică nimic… astfel încât să ajung să nu mai înțeleg nimic, concluzionez că de fapt nici nu ar trebui să încerc să înțeleg. Continue reading