Lună: august 2022

Fericirea e un lucru mărunt?

Cele mai multe mesaje inpiraționale/motivaționale se leagă de conceptul de fericire. E și normal, toți trăim cu scopul suprem de a o găsi/experimenta.

În ultimele două zile mi-am dat seama de ce sunt eu, de fapt, nefericită. Și anume, pentru că niciodată nu am fost mulțumită cu ce am avut. A nu se înțelege greșit. Există lucruri micuțe ce mă bucură imens (cum ar fi bufnițele, soarele, muzica, dansul, oamenii potriviți la momentul potrivit). Dar există un gol. Am aflat și cărui fapt se datorează.

Prima dată am văzut la prietena mea Paula, pe Facebook care preluase o imagine de la Bogdan. De aici reieșea că „… persoanele fericite nu au așteptări și aspirații ieșite din comun. Ele își doresc doar ceea ce pot obține, în timp ce oamenii nefericiți au dorințe și așteptări nerealiste.” E rezultatul unui studiu, culmea!

Mda, secretul fericirii e să fii prost (nu am zis-o eu, parafrazez), să te mulțumești cu puțin, să fii ignorant. Îmi imaginez și eu că e foarte ușor să fii fericit când ești ignorant.

Paula zise ea, iar eu am aprobat: „Așa să fie? Atunci, să le mulțumim tuturor nefericiților și nemulțumiților din lume pentru că ne-au scos din peșteri. 🙂 ”

Un alt prieten, Cosmin, a postat astăzi o imagine a cărei concluzie era asemănătoare: „Fericirea nu înseamnă să ai ceea ce dorești, ci să dorești ceea ce ai”.

Păi în cazul acesta, eu ar fi trebuit să fiu bine-merci, fericită cu faptul că aveam un acoperiș deasupra capului și ce mânca ignorând faptul că locuința în care am crescut era mai mult sau mai puțin dărăpănată, că stăteam la masă cu tot felul de vietăți (care nu erau neapărat animale de casă), că venitul total al familiei era de sub 2000 RON pentru 4 persoane. În plus, de bine – de rău, familia respectivă îmi asigurase și un loc de muncă la pepiniera din cartier. Ce aș fi putut vrea mai mult? 🙂 )

Serios, acum. Mi-e foarte drag de casa în care am crescut, așa cum e ea și îi apreciez foarte mult pe oamenii respectivi pentru ce au făcut pentru mine, dar era practic imposibil să-mi limitez viziunea la atât.

Nici lumea – grosso modo și nici oamenii ca indivizi nu pot evolua dacă se mulțumesc cu ce au. Să înveți să te mulțumești cu puțin, aia e altă treabă, altă lecție ce trebuie învățată de fiecare dintre noi.

Ce ne lipsește, de fapt?

Am trecut în seara aceasta pentru a treia oară pe ziua de azi pe lângă Piața Victoriei. Din nou, am auzit scandări. Cum am zis și pe Facebook, primul meu gând cu privire la aceste manifestații a fost: „You people are as loud as you are ignorant”. Acum, de cu seară, spiritele erau și mai încinse. Totuși, nu m-am oprit să fac poze. Sau să apar în poze. Alături de niște oameni care cer ceva. În primul rând pentru că oamenii aceștia nu știu ce cer.

Ați observat oare că și în viața noastră de zi cu zi începem prin a spune ce nu vrem. Cel puțin așa e la mine. Mi-am dat seama că procedez așa deoarece îmi este mai ușor decât să definesc ceea ce vreau. Românii știu probabil ce nu mai vor. Și pare a fi un motiv suficient să iasă pe străzi. Doar că, atunci când vrem ca ceva să fie înlăturat este foarte important să ne dăm seama și cu ce îl vom înlocui. Până la urmă se nunesc proteste. Noi ne-am obișnuit să fie împotriva a ceva, dar însăși construcția cuvântului zice că ar trebui să fie pentru ceva.

Ce ne lipsește, deci? Pentru ce ieșim în stradă? Cu ce contribuim? Cum facem să fie bine… ca să nu fie rău?

Printre sutele de actualizări cu privire la evenimentele curente am zărit următoarele rânduri: „Datele centralizate până acum arată că Magazinul Vodafone situat în bd. Corneliu Coposu nr.1A, a fost distrus in totalitate. Au fost sustrase mai multe telefoane mobile, laptop, monitor LCD.” De ce ai face asta!? De ce ai îndrepta lupta spre altcineva? Oricât de împuțite ar fi corporațiile. Din mizerii din acestea care arată nivelul de inteligență și evoluție scăzut ne revenim mult mai greu decât dintr-o politică nesănătoasă. Pentru că acest lucru demonstrează câte mere stricate sunt de fapt în țara asta și că nu se găsesc doar la conducere.

Nu doar politicienii noștri trebuie să se conecteze la realitate, ci și noi.