Lună: februarie 2023

Inca nu am inteles

De ce trebuie romanul sa isi spele haine in public. Fiindca lucrez intr-un restaurant, vad in fiecare zi diverse cazuri, aud diverse certuri, si cunosc tot felul de oameni. Insa eu inca nu am inteles de ce trebuie unii sa se certe chiar in ziua de Craciun, de fata cu copii lor, pe motive absolut banale?

Ieri serveam o la o masa unde se aflau Sot, Sotie, si doi copii. La un moment dat o suna cineva pe doamna, si ea vorbeste cam 5 minute. Apoi sotul incepe sa tipe la ea ca de ce a vorbit atat cu colega ei la telefon. Au facut un scandal de toata frumusetea. Acolo, in restaurant! Unii se uitau mirati, altii radeau de se prapadeau. Mureau de ras! Toata lumea se uita la ei, erau un cuplu perfect. Se certau perfect. Parca venisera cu replicile de acasa. Copiii se uitau la ei, si parca le venea sa planga. Pana la urma, au platit comanda si au plecat. Certandu-se…

Va mai aduceti aminte de celebrele palme care se dau la nunta? Daca nu vi le mai aduceti aminte, haideti sa vi le reamintesc. Probabil ca daca barbatul de ieri ar fi procedat la fel cu sotia lui, am fi asistat la o repriza de K1 free, in care luptatorii nu erau Sora si Smarandescu, ci doi soti…sot si sotie!

Motivaţii de vară

Nu scriu mult pe blog. Ok, mă alint. Nu scriu pe blog. Dar oamenii mă mai trag din când în când de urechi să scriu. Motivele pentru care nu scriu o să le pun pe blog altă dată ( Doamne, aproape am făcut o promisiune că mai scriu pe blog cu ultima propoziţia).

Revenind, Andra mi-a pasat o leapşă şi fiind prima leapsă pe care o primesc mi-am zis că trebuie să o iau ca pe o încurajarea de a mai scrie şi eu ceva pe aici. Ce e mai rău e că am stat un moment să mă gândesc ce mă motivează să fiu în formă şi să mă bucur de mai multă energie. Mai ales că de fiecare dată mă gândeam mai degrabă la proiecte dragi, decât la un anumit program pe care mi-l impus pentru a fi în formă.

Şi totuşi, ce mă menţine în formă?

1. Licenţa. Nu pot să procrastinez în linişte pentru că mai mereu licenţa îşi face urâta apariţie între gândurile mele. Partea rea e că renunţ la anumite chestii în numele unor raţiuni de timp. Nu ştiu dacă e cel mai bun pretext, având în vedere că încă nu m-am apucat de licentă :)). Partea bună – stres-ul e cea mai bună dietă, nu ştiu dacă cea mai sănătoasă, dar cu siguranţă este extrem de eficientă. Aşadar recomand stres, în porţii mari.

2. Lucrul în echipe pe proiecte de dimensiuni monstruoase. Randamentul e în general de 1 la 4. O oră se lucrează, după aproximativ 4 ore de lungi discuţii. Garantat dai skip la o masă plus stai mult în fum de ţigară, asta doar aşa pentru sănătatea unui ten sensibil :))

3. Am renunţat la Cola, schimbând forţat orarul de somn. În loc să mă culc la 4 dimineaţa, acum asta e ora la care mă trezesc. Nu ştiu cât de sănătoasă e renunţarea unui “viciu” pe care în definitiv îl iubeam. Pentru sănătatea psihică e chiar mai rău, pentru că “orice merge cu Cola”. Deci mă mulţumesc ca atunci când nu mă gândesc la licenţă, să-mi dedic timpul exclusiv ideilor de ce mai merge cu cola.

4. Râsul. Şi lumea ştie, râd mult şi tare. Cel mai mult râd la propriile aberaţii, pe care uneori le consider inside joke-uri, prea inside. Frate-miu m-a declarat one man show şi încă nu ştiu dacă să o iau ca pe un compliment sau ca pe o insultă.

Singura întrebare pe care mi-o pun este dacă râsul nervos e la fel de bun ca râsul natural.
5. Postul ăsta. Sună bizar, dar simplu fapt că pentru jumătate de oră am lăsat toate chestiile on hold şi am aberat pe blog îmi dă minim câteva ore de energie.

Poveste fără sfârşit

Când eram mică adoram să citesc basme şi să stau ore întregi să mă pierd în poveştile din 1001 de nopţi.
Săream din una in alta, în căutarea uneia fără sfârşit.

Am crescut şi am învăţat că poveştile au sfârşit şi că din asta vine farmecul lor, că unii oameni pleacă din viaţa ta pentru a le face loc altora şi oricât ai vrea să dai timpul înapoi sau oricât ai incerca să duci o poveste la nesfârşit, timpul nostru este limitat şi finalurile, binevenite.

Şi totuşi, derulăm unele poveşti la nesfârşit, în speranţa unui alt final. Le continuăm doar în minte pentru că în realitate nu-şi mai au rostul, alimentându-le cu fiecare prilej. În realitate, finalurile doar se repeta cu aceleaşi personaje.

Imaginile continuă să fie cele mai puternice droguri şi sfârşim prin a alege vechiul în locul noului şi un icon în locul tangibilului. Până la urmă, vechiul şi noul îşi au sfârşitul lor, dar în cazul noului există şansa să pierzi mai mult.

Şi pentru că tot am vorbit de basme şi de amintiri, vă ofer Tinereţe fără Bătrâneţe şi Viaţă fără de Moarte într-o variantă cât se poate de electronică.