Dintre cei cu care sunt prietenă de 2 ani+ pe Facebook probabil mai sunt câțiva ce-și amintesc că obișnuiam, mai ales când se apropia weekend-ul, să postez cam toate evenimentele demne de luat în seamă, sub forma unor recomandări. Ba mai mult, chiar încercam să ajung la majoritatea. 🙂
Acest lucru mergea mână-n mână cu tema lucrării mele de disertație care era… promovarea evenimentelor prin intermediul social media. Exact! A fost o metodă interesantă de research deoarece feedback-ul pe care l-am primit (care s-a concretizat prin prieteni care mă întrebau pe wall, prin mesaje sau chiar la telefon despre evenimente viitoare) m-a ajutat în a trage niște concluzii.
Chiar după susținerea lucrării de disertația am continuat să recomand evenimente, tocmai datorită feedback-ului. Timpul a trecut, numărul meu de prieteni a crescut, dar și numărul evenimentelor. Am încercat să le diversific precum gusturile prietenilor mei.
Mi-am dat seama, la un moment dat, că menținând ritmul acela voi ajunge să am doar evenimente pe wall, care să îngroape orice altfel de conținut. Plus că era riscul să devin (și mai) enervantă. Eram deja, pentru unii, cu postările proprii. 😀