Toxic. Fals.

Prelins pe scaune, agăţat de pahar şi muzică… nu contează ce fel de muzică te inundă, te ridici şi frenetic te mişti pe ritm, încercând să scoţi din tine tot ceea ce este toxic. Înconjurat de lume… mereu, iubit, dar atât de singur, scufundat în probleme inexistente, cine să te înţeleagă? Falsă aură de mister aşternută peste ochii tăi mari… eşti la fel ca ei, de ce nu poţi accepta asta?

Lumea da, tu nu, tu urât, lumea frumoasă, tu rece, ei calzi, ei reci, tu cald.

Lumea da, lumea ta… Există? E falsă, la fel de falsă ca tot ceea ce te constituie. Eşti un om mic, într-o lume în care fiecare vierme este strivit. Vierme… amintiri.

Lumea are un singur scop, acela de-a te minţi prin diversitatea sa, creându-ţi impresia de unicitate, în fond, suntem toţi la fel, chiar şi tu. Eşti mic şi singur, iar venele secate de sînge, alb… şi negru sub pleoape, reminiscenţele serii ce s-a încheiat dimineaţa. Roşu acolo unde trebuia să fie alb.

Zâmbet trist, încă o zi.

Scufundă-te-n fumul ţigării ei, îneacă-te în ea…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *