Sticlă fumurie…

Ascult. Mereu am ştiut să ascult, niciodată să vorbesc. Cuvântul mi-e aproape doar atunci când el nu poate fi întors împotriva mea, nu poate deschide o cale directă către sufletul meu, nu lasă să se vadă mai mult decât mintea pofteşte. Trăiesc într-un glob de sticlă fumurie. Vezi totul, dar e neclar, ai vrea să atingi… dar nu poţi.

M-am închis acolo de ceva vreme şi este loc doar pentru o persoană. M-aş înghesui într-un colţ, pentru a face loc cuiva, dar globurile nu au colţuri.

Mă învârt. Ameţesc. Privesc lumea de acolo. Sunt singură, dar protejată de tot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *