Spuneam acum cateva zile ca oamenii din viata mea sunt foarte importanti dar uneori as vrea sa pot sa plec de langa ei. Sunt o persoana cu multa rabdare si ma consider destul de intelegatoare, dar totul are o limita. Ieri m-a sunat un prieten sa-mi spuna ce viata grea are dupa ce nu mi-a mai vorbit si m-a lasat cu ochii in soare cam de fiecare data cand trebuia sa ne vedem
Sunt suparata pe mine, nu pe el pentru ca trec totul cu vederea, iert si mergem mai departe fara ca eu sa ma gandesc ca si a doua oara va face la fel. Nu e prima data cand fac chestia asta, dar oamenii continua sa faca aceleasi lucruri si cred ca nu isi dau seama ca la un moment dat, ceea ce spun si ceea ce fac chiar nu imi aduce zambetul pe buze.
Ma simt prost cand toti cei pe care ii consider prieteni uita de mine si atunci cand sunt plecata nu imi trimit nici macar un sms sa vada daca mai traiesc (si aici ma refer la perioade mai mari de timp, nu un weekend, ci cateva luni). Ma simt prost atunci cand oamenii imi spun “am venit la tine pentru ca stiu ca ma poti face sa ma simt bine”…ce dracu sunt eu, clovn?
Sau poate sunt eu nebuna…