Mi-e dor de o iarna ca-n povești

Da, mi-a fost dor de așa o iarnă: albă. În ultimii 2-3 ani cred că am lăsat impresia că mai mult îmi displace zăpada decât îmi place. Destul de departe de adevăr… când eram copil îi închinam poezii și cântecele. Doar că iarna s-a schimbat mult de atunci.

Nu vreau să intru în subiectul încălzire globală. Nu e vorba doar despre faptul că avem o mână de ninsori pe an care se transformă degrabă în noroi. E vorba și de noi. E vorba de faptul că dimineața, prin troieni, ne gândim doar cum facem să ajungem la serviciu deoarece nu circulă taxiurile, nu sunt dezăpezite drumurile (sau trotuarele în cazul meu), sunt îngropate mașinile în zăpadă și altele asemeni.

Dacă nici nu apucă să se pună zăpadă, avem bălți, trafic la fel de greoi, stropeli și alte neplăceri. Oamenii sunt la fel de iritați/nervoși în ambele cazuri. Cum să te bucuri de iarnă/zăpadă în situații de genul acesta? Când eram copii, ignoram cu ușurință aspectele adiacente. Vorba aceea: „Așa e iarna pe la noi/Cu zăpadă și noroi”, îmi răsună în fiecare an în minte. Pe atunci era un motiv de amuzament, acum e motiv de blesteme.

Ieri am ieșit după-amiază cu colegii la dezăpezit trotuarul. Lansasem deja ideea de bătaie cu zăpadă, dar tot eram neîncrezătoare în ceea ce se întâmpla afară. Când am văzut că e pe bune, m-am mai luminat. Sau poate m-am luminat de la atâta alb. 😀

Totuși, m-am grăbit să le fac pe toate. Și îngerași, și ieșit cu prietenii la joacă/tăvăleală (că de bătaie nu era bună zăpada). În plan era și un om de zăpadă, dar era prea moale zăpada. M-am grăbit pentru că mă temeam că astăzi nu va mai fi nimic. Deși știu că peste câteva zile vom blestema din nou, albul acesta ce ne înconjoară chiar e revigorant. Și, cel mai important, nu e atât de frig. Va fi mai rău zilele următoare din acest punct de vedere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *