În căutarea mea

De regulă, un astfel de post, ar fi scris în engleză. Însuși faptul că scriu în română mă sperie. Prin urmare, be afraid.

M-a întrebat cineva de curând care este prioritatea mea pe termen scurt. I-am răspuns că redescoperirea mea.

Nu sunt neaparat pierdută ci doar detașată de anumite părți de-ale mele. Și vreau să gasesc lipiciul care să le pună la loc cum trebuie. Lipiciul la care mă gândesc eu este o formă de exprimare.

Vreau să creez ceva care să exprime lucruri nespuse și chiar negândite, dar simțite. Insist… să gasesc lipiciul care să-mi reatașaze părți pierdute din mine.

Cel mai bun lipici pentru mine este muzica. Chiar dacă este a altora, felul în care mi-o însușesc o face cât se poate de personală. De fiecare dată când mă pierd într-o mulțime, ascultând muzica, mă pierd în ea ca să mă regasesc pe mine.

Astăzi… nu aud muzica. Parcă a dispărut în totalitate. Resimt o surzime interioara… de-a dreptul dureroasă. Iar acest lucru mă înnebunește. Și-mi vine să urlu. Dar nu este muzica să-mi acompanieze urletele…

Mă simt de parcă aș pluti în neant. Cum să mă găsesc fără muzică?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *