M-a stragulgerat un gand scurt dar care nu incape in cele 140 de caractere de twitter, nu merge ca status update pe Facebook, nu poate fi condensat intr-un citat pe tumblr asa ca nu-mi ramane decat sa-l pun pe blog.
Stiti cum se zice ca stomacul se mareste, respectiv se ‘ingusteaza’ in functie de cat si ce mananca o persoana, cat de des etc.
Astazi m-a strafulgerat un gand ca este cam la fel si cu relatiile interpersonale, cu apropierea fata de oameni, cu sentimentele. Cand ne lipsesc anumite sentimente, nu le resimtim o perioada indelungata ajungem sa credem ca putem si fara ele sau mai rau, ca suntem incapabili sa le mai simtim.
Cand o perioada indelungata refuzam accesul persoanelor noi in viata noastra ajungem sa credem ca ne sunt suficiente cele care le avem si ca ne-ar fi greu sa mai lasam pe altcineva sa se apropie.
Cred ca totul tine, pana la urma, de exercitiu. Daca iti permiti sa iubesti (nu neaparat in sensul romantic) astazi un pic, maine vei iubi un pic mai mult, si tot mai mult pana cand vei avea destula iubire cat pentru mai multe si diverse persoane.
Daca dai drumul unui om nou in viata ta, descoperi aspecte pozitive (sau nu) dar oricum, ‘racoritoare’ (ca sa evit englezismele nenecesare), acest om mai aduce si pe altii cu sine, diferiti dar ‘racoritori’ si ei in felul lor si ajungi sa nu te mai saturi de acest aflux de nou.
Sa exersam, deci. 🙂