Fumatul – această dilemă a societății

Fumătorii înrăiți nu se lasă ei așa ușor de fumat, au motive dintre cele mai inventive pentru care să nu facă acest lucru.

În general, nu am treabă cu cine fumează. Atâta timp cât nu o face în preajma mea.* Poate ar trebui și să menționez că în copilărie am avut alergie la fum, mă sufocam în contactul cu acesta iar ochii mă ustură și acum în contact direct cu fumul. De aceea, primul (și singurul) meu fum de țigară de pe vremea când aveam 6 ani mi-a făcut atâta rău încât să știu că nu mai vreau să inhalez fum voit niciodată.

De aceeea, nu am stat în preajma adulților din casă când fumau și m-am rugat ani de zile de ei să se lase de acest obicei. Și de aceea, majoritatea prietenilor /apropiaților mei nu sunt fumători.

Mult timp nu mi-am dat seama de această selecție naturală. Când, însă, pentru a te număra printre aceștia a devenit condiție să te lași de fumat, treburile au devenit serioase. În sensul că în primul weekend petrecut împreună cu o prietenă am forțat-o să se lase de fumat.

Abia după această victorie (a ei, nu a mea), m-am simțit confortabil în prezența ei. Din păcate la doi ani după ispravă, a fost plecată iar in absența mea s-a reapucat. De Crăciun m-am văzut obligată să-i iau o carte despre cum să se lase de fumat.

Nu întotdeauna conștientizez, dar când cineva își aprinde țigara simt o oarecare iritație. Și mă pregătesc pentru ce-i mai rău. Sunt, însă, contexte în care intervine bunul simț, educația, bunele maniere etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *