Cele mai multe mesaje inpiraționale/motivaționale se leagă de conceptul de fericire. E și normal, toți trăim cu scopul suprem de a o găsi/experimenta.

În ultimele două zile mi-am dat seama de ce sunt eu, de fapt, nefericită. Și anume, pentru că niciodată nu am fost mulțumită cu ce am avut. A nu se înțelege greșit. Există lucruri micuțe ce mă bucură imens (cum ar fi bufnițele, soarele, muzica, dansul, oamenii potriviți la momentul potrivit). Dar există un gol. Am aflat și cărui fapt se datorează.

Prima dată am văzut la prietena mea Paula, pe Facebook care preluase o imagine de la Bogdan. De aici reieșea că „… persoanele fericite nu au așteptări și aspirații ieșite din comun. Ele își doresc doar ceea ce pot obține, în timp ce oamenii nefericiți au dorințe și așteptări nerealiste.” E rezultatul unui studiu, culmea!

Mda, secretul fericirii e să fii prost (nu am zis-o eu, parafrazez), să te mulțumești cu puțin, să fii ignorant. Îmi imaginez și eu că e foarte ușor să fii fericit când ești ignorant.

Paula zise ea, iar eu am aprobat: „Așa să fie? Atunci, să le mulțumim tuturor nefericiților și nemulțumiților din lume pentru că ne-au scos din peșteri. 🙂 ”

Un alt prieten, Cosmin, a postat astăzi o imagine a cărei concluzie era asemănătoare: „Fericirea nu înseamnă să ai ceea ce dorești, ci să dorești ceea ce ai”.

Păi în cazul acesta, eu ar fi trebuit să fiu bine-merci, fericită cu faptul că aveam un acoperiș deasupra capului și ce mânca ignorând faptul că locuința în care am crescut era mai mult sau mai puțin dărăpănată, că stăteam la masă cu tot felul de vietăți (care nu erau neapărat animale de casă), că venitul total al familiei era de sub 2000 RON pentru 4 persoane. În plus, de bine – de rău, familia respectivă îmi asigurase și un loc de muncă la pepiniera din cartier. Ce aș fi putut vrea mai mult? 🙂 )

Serios, acum. Mi-e foarte drag de casa în care am crescut, așa cum e ea și îi apreciez foarte mult pe oamenii respectivi pentru ce au făcut pentru mine, dar era practic imposibil să-mi limitez viziunea la atât.

Nici lumea – grosso modo și nici oamenii ca indivizi nu pot evolua dacă se mulțumesc cu ce au. Să înveți să te mulțumești cu puțin, aia e altă treabă, altă lecție ce trebuie învățată de fiecare dintre noi.