Dreptul la imagine

Astazi, in timp ce mergeam pe strada, un individ a insistat sa-mi faca o poza. Traversam podul Tineretii cand s-a indreptat spre mine cu telefonul mobil si m-a rugat sa-l las sa-mi faca o poza. L-am intrebat de ce sa-mi faca poza? Mi-a raspuns ca-l rugase prietenul lui. 😛 Avand in vedere faptul ca alerga dupa mine pe pod m-am dovedit a fi mai putin rea decat mi-as dori si am stat 2 secunde cat mi-a facut poza. Intr-un final, pozele cu mobilul sunt autografele secolului 21, nu? 😉

Pe urma a inceput paranoia. Ce va face el cu poza aia? Unde va aparea maine? Cum va aparea? Ok, stiu ca am exagerat (sa zicem) dar dintotdeauna am avut o oarecare fobie de poze. Ma refer la cele cu mine care nu salasluiesc pe un instrument ce-mi apartine sau se afla in raza mea de actiune. Unde mai pun ca nu am avut niciodata aparat de fotografiat? Nici al meu personal, nici in casa.

In Turcia m-am ferit de un fotograf profesionist ce pesemne ne-ar fi facut poze si le-ar fi developat indiferent daca vroiam sau nu sa le achizitionam. Mie mi s-a parut cel putin suspect. Ce urma sa se intample cu pozele ce ramaneau la el? De ce as vrea ca imaginea mea sa ramana hoinara prin Turcia?

Mai mult sau mai putin serios m-am saturat sa aud de cazuri in care persoane publice sunt fotografiate/filmate in situatii nu tocmai dezirabike sau chiar li se insceneaza/trucheaza continut foto/video. Si cel mai trist este ca fie din necunostinta de cauza, fie din ignoranta aceste persoane nu fac nimic pentru a-si proteja imaginea, nu-si uzeaza dreptul la raspuns si la replica sau macar cel la rectificare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *