Circuitul subiectivității în natură

Niciodată nu am înțeles ce e AȘA rău în a fi subiectiv. E absolut normal ca toate cele trăite și experimentate de noi să le trecem prin filtrul nostru asupra lumii.

Mie îmi place să cred că pot vedea lucrurile un pic altfel decât alții și nu văd de ce aș ascunde asta.
E drept, încerc să evit maxim sentimentalismele exagerate în acțiuni și istorii dar îmi place să le presar din când in când prin cuvinte.

În liceu chiar scrisem un fel de manifest al subiectivității. Pe de o parte este de înțeles deoarece era perioada în care eram cei mai nedreptățiți și oprimați și sufeream teribil deoarece nu eram lăsați să ne exprimam așa cum ne doream. Acum se cade să punem totul între ghilimelele ironiei dar pe atunci treaba era foarte serioasă.

În orice caz, manifestul meu se referea la faptul că absolut totul trece prin filtrul nostru subiectiv, ne însușim informații, fapte și experiențe și pe urmă le eliberăm înapoi în natură. Dacă ne renegăm subiectivitatea, nu facem decât să ne renegăm creativitatea și originalitatea. Cel puțin, așa consider eu.

Cred, desigur, în gestionarea subiectivității acolo unde este cazul. Aici, însă, deja intervine rațiunea pura care ar trebui ea să fie mai puternică (și mai rapidă) decât instinctele noastre subiective. Mă refer mai ales la domenii de activitate, la partea profesională, respectiv profesionistă.

Cred că gestionarea subiectivității se face simplu: nu da cu părerea despre orice, oricui, oricând. Există pentru orice subiect persoanele și momentele potrivite. Iar când e vorba de un domeniu în care vrei ca părerea să conteze, ia și argumentele cu tine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *