Aşteaptă

Îmi plăcea aşa: adormită, blazată şi scîrbită. Nu credeam că vreo privire o va mai putea trezi vreodată. De prea multe ori a încercat să se ridice, să urmeze lumina roşie, de prea multe ori a văzut un roşu tăcut, trist, anost, şters. Boală a sufletului, plăcere scatofilă… dilema minţii: nu a murit încă? Orgasmul durerii. Câtă înverşunare. Pentru ce? Pentru o pereche de ochi care au ştiut să mă privească altfel?

Nu vreau să-ţi dau nimic. Nu vrei să iei nimic. Totuşi ceva s-a desprins de mine, o particulă de… lumină roşie şi a rămas suspendată între noi, acolo… lângă pian. Aşteaptă. Aşteaptă în tăcere, pe muchie, alipirea la sufletul tău. Mai este loc? Ele au spus că nu, că este doar ură, când de fapt e plin acolo, plin de sentimente reprimate, refulate. E nevoie de o scânteie ce va reaprinde totul în tine, multe aşteaptă….

A mea aşteaptă lângă pian…

A trecut prea multă vreme şi scânteile s-au stins uşor, rând pe rând, până a mai rămas doar una. Aşteaptă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *