Amintiri din copilărie via Germania

De ce vorbesc de amintiri din copilărie când excursia mea de săptămâna trecută a fost prima în Germania? Pentru că plec de la supoziția că mulți au ajuns deja în (cel puțin) vreun oraș din Land, dar nu toți l-au văzut așa cum am făcut-o eu.

Am mai zis că această deplasare a fost „long overdue”. Principalul motiv pentru care am simțit acest lucru a fost pentru că, încă de mică, urmărind aproape exclusiv televiunile din Germania, am concluzionat că este țara perfectă (pentru mine). Bineînțeles, știam că fiind o țară mare nu este peste tot la fel. Știam de istorie, știam că cicatricile nu dispar peste noapte. Dar nu puteam să nu fiu impresionată de evoluția și, mai ales, nivelul la care ajunseseră nemții.

De aceea, când m-a întrebat lumea cum a fost în Germania, am răspuns: Cum m-am așteptat să fie. Rar dau răspunsul acesta. Au fost orașe din străinătate care m-au dezamăgit, altele care au fost peste măsura așteptărilor, iar de la altele nu am avut nicio așteptare și a fost cel mai bine așa. Hai să zic rapid la ce mă așteptam: diversitate, lucrurile să meargă ceas, cât mai puțină dezorientare și stres, reguli care să fie respectate, măreție fără grandomanie. Acestea fiind zise, eu am vizitat după cum urmează:

Nürnberg
Este un oraș reconstruit cu foarte mult gust, dar și viziune. Zic reconstruit deoarece a fost distrus în timpul războiului. Totuși, clădirile sunt aidoma arhitecturii inițiale. În schimb, găzduiesc lucrurile prezentului. Când ieși din gară ai senzația că ai ieșit dintr-un palat și nu există turn care să nu aibă și o altă utilizare (decât cea de monument).

Deși este un oraș mediu, în comparație cu altele din Germania, nu există lucru ce nu-l găsești în Nürnberg. Zona centrală are 4 biserici. Nu știu dacă aparțin aceluiași cult, dar tind să cred că nu. Am pierdut aproape o oră într-un Comic Book Store ce se întindea pe 3 etaje, am vizitat magazinele tuturor marilor branduri știute și neștiute, am savurat arome de ceaiuri deosebite în magazine dedicate exclusiv pasionaților, am fost într-un American Store (ai acolo tot ce-ți trebuie în cazul unei apocalipse a zombilor :D), dar și într-un British Store.

În metro, printre altele, am văzut un tânăr care avea un tricou cu Justin Bieber. Probabil, involuntar, m-am uitat cam urât la el deoarece s-a uitat și el la ce poartă și, imediat după aceea, i-a comunicat companiei sale că ar fi cazul să dea foc acelui tricou. Nu m-am putut abține să nu râd. 🙂 ) Pe de altă parte, tot în metrou am văzut mulți oameni citind. Și nu doar de pe tablete, ci și din cărți.

München
Agitație, oameni, activitate. Am simțit diferența dintre cele două orașe ca între Timișoara și București.

Aici mi-a plăcut foarte mult stilul arhitectural. Poate pentru că m-a trimis cu gândul la Barcelona. Frauenkirche este o clădire perfectă, foarte bine integrată cu prezentul și nevoile curente ale orașului. Din nou, zona centrală înseamnă multe biserici și turnuri. Aici am fost la un local specific nemțesc, o cafenea italiană și de cu seară la Hard Rock Cafe – bucuria mea. Da, există un singur alt loc în care mă simt ca acasă, la D’arc. Hard Rock Cafe a reușit cumva să devină parte din ADN-ul meu după 4 francize vizitate.

În orice caz, cu München nu mi-am terminat treaba. Mai avem multe de aflat unul despre celălat.

Specifice
Pe lângă ceea ce vedeam la televizor, bucăți din Germania ajunseseră la mine și fizic, la vârste fragede (via rude din Austria sau prieteni de familie plecați în Germania). Mă refer la Haribo (la care am renunțat între timp), Kinder Shoko-bons, ciocolată cu marzipan, Yogurette și alte asemenea. Multe le-am redegustat acum, la ele acasă și a fost o plăcere de nedescris. Bineînțeles la acestea s-au adăugat și obiceiurile curente cum ar fi vinul, pastele, mâncarea indiană, mâncarea chinezească. Nu a fost greu să am parte de toate deoarece diversitatea era implicită. După ce primele două zile le-am rezervat bucătăriei internaționale, ulterior am continuat cu mâncarea caracteristică nemților, în localuri cu specific. Surprinzător, wurst-ul vegetarian a fost chiar bun și am descoperit muștarul dulce care mi se pare genial. În schimb, nu am fost prea încântată de mămăliga lor din aluat de covrig. Covrigii, însă, au fost foarte buni.

Aici, ca de final, mai adaug o chestie: fusesem avertizată cu privire la oamenii din Germania, cum că nu ar fi cei mai prietenoși. De fapt, despre tot vestul auzim același lucru: că oamenii sunt reci și distanți. Dar nemții, cu ale lor reguli și stil de viață și-au atras asupra lor o faimă în acest sens. Nu voi susține că nu e așa. E greu să-mi dau seama după doar 5 zile. Dar eu am cunoscut/interacționat cu exemplare prietenoase. Am ajuns la un moment dat, fiind în căutarea specificului nemțesc, într-un echivalent al pub-urilor englezești. Clienții erau toți de vârsta a treia și se cinsteau cu bere și schnapps (asta pe la ora prânzului). Ce mi-a plăcut era că se știau toți între ei, povesteau cu barmanița, schimbau impresii de peste sărbători. Erau o mini-comunitate, dar au fost prietenoși și cu intrușii ce s-au adăpostit acolo de viscolul de afară. Prin urmare, există speranță. Plus că, nu le este deloc greu să zâmbească. Iar acesta este primul lucru la care eu mă uit. E important să știu că am cu cine schimba un zâmbet, la nevoie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *