Mereu m-am întrebat cum este să fii o picătură curată şi fragilă, să fii atât de incoloră, de inodoră şi de insipidă…
Mereu m-am întrebat cum este să cazi de la înalţimi înalte, să te zbaţi ca să îţi faci drum prin aer sau să te izbeşti de asfaltul cel dur… Să uzi întregul oraş, întregul deal, întreaga pădure, întreaga lume; cum este să aluneci pe o frunza sau să te ţii de ea sau, pur şi simplu, cum este să fii lacrima durerii.
Două vieţi total necunoscute, două vieţi faţă în faţă. Întâlnirea. Cunoaşterea. Contopirea. Două vieţi formând una singură; pierzându-şi paşii pe cărări pătate de dorinţe şi-apoi iar…. două vieţi necunoscute.
Până acum mă bucuram de ploile de vară, de acele ploi călduroase, de acele ele care mereu erau bine venite, şi ce bine îmi era, cât de mult puteam să mă bucur…cât de adevărat puteam să zâmbesc…
Azi în drum spre casă, am desfăcut umbrela, am ţipat tăcut şi dureros în liniştea gălăgioasă, iar sufletul mi l-am îngheţat dinainte să mi-l îngheţe frigul… Puterea mi-o strângeam în dinţii, tâmplele se ciocneau, iar picăturile, picăturile: pic-pic-pic.
“E un gri atât de gri pe cer… şi plouă nervos.. E atât de toamnă… 
“
E dimineata.
Stiu ca e dimineata pentru ca “tic-tac”ul ceasului suna somnoros, iar visul meu nu s-a terminat. Ma gandesc ca ar trebui sa iau pixul in mana si sa scriu sau sa iau pensula ca sa dau nastere a catorva capodopere posibile dar refuz.
Iata-ma pierzandu-ma pe cararile otravite sufletesti.
Au! Asta m-a durut… E realitatea veche. Umbland desculta in trecutul meu trebuie sa am grija sa nu ma tai de cioburile ruginite si sa ma feresc de vantul ce vrea sa ma mature si de frigul ce vrea sa ma inghete… Ce sunt cu aceste ciori? De cand am ciori in sufletul meu? Stiam doar de porumbei albi… Cred ca sunt greselile ce le-am lasat in trecut…
Ar trebui sa salvez ceea ce inca mai pot, iar tu… tu, nici sa nu indraznesti sa ma gasesti.
Mi se intampla destul de des ca un loc (ca de exemplu cel din poze) sa-mi para din povesti unde linistea eterna si interioara exista cu adevarat; sa-mi para ca imi este destinat. Oare oamenii au asa ceva? Locuri destinate…
Vi s-a intamplat vreodata sa simtiti ca sunteti persoana potrivita la locul si momentul potrivit?
Aceasta este o leapsa creata de mine unde propun sa le aratam, povestim, descriem celorlalti acel lucru care ne face sa fim mai speciali : un talent (desenat, cantat, scris special etc.) , un obiect pe care il avem etc.
Vara..
Toamna.
Iarna…
Primavara.
Si din nou…
Un an trece.
Inceputul,
acelasi sfarsit.
Un apus se stinge.
O plimbare se pierde.
E prea devreme
si prea tarziu. Citeste continuarea…
