“Suflet Tânăr”
Această prezentare e pentru cei care nu au timp să citească:
Cu această poză am câştigat premiul I la concursul numit ARTFOCUS la categoria “Portret”. Este al doilea an în care particip şi tot al doilea an în care iau premiul I, numai ca anul trecut am câştigat la “Peisaj”. Mulţumesc!
Iar aceasta este pentru cei care vor să-mi cunoască o amintire valoroasă: Citeste continuarea…
111 lucruri in 1111 zile.
1. Sa vopsesc cateva usi de la mine din apartament (sunt 6 usi ce asteapta sa fie vopsite, iar pana acum am vopsit 2 usi).
2. Sa-mi fac un mare, mare desen gen grafitty.
3. si sa-l pun pe tavanul de la mine din camera. Citeste continuarea…
Si iata, cum iarna a batut iar la usa.
P.S.1 Pozele se incarca destul de greu, asadar va rog sa asteptati un pic.
P.S.2 Pentru a le vedea si mai mari, ca de exemplu detaliile, click dreapta pe poza si apasati pe “View Imagine” dupa ce-ati marit poza pe un fundal negru.
P.S.3 Data viitoare voi face o panorama de 180 grade si 360 grade, adica completa. Sa speram ca va iesi, caci de data asta n-a fost sa fie.
Era o după-masă tare abătută. S-a întâmplat destul de curând. Chiar alaltăieri… mergeam singură spre Zorki pentru a bea un vin fiert şi pentru a face matematica mai frumoasă. Mă gândeam la toate neajunsurile mele. Mă scăldam în privirile oamenilor, înotam împotriva curenţilor gândurilor rele. Era ceva ce nu îmi dădea pace, ceva ce-mi otrăvea sufletul… Uitându-mă încruntată spre asfalt, hotărăsc să ridic privirea, chiar dacă… chiar dacă, poate, nu asta fac cei care au fost şi sunt învinşi.
Şi uite asa, s-a întâmplat ceva.
Poate o să vă miraţi ce-i cu stâlpul acela, ce-i cu Costel Busuioc, ce-s cu oamenii ăia, dar… acolo este acel lucru mărunt care m-a facut să…
… zbor. 
Şi nu ştiam cum să mă bucur şi cum să arăt că eu mă bucur… Incredibil.
Unele lucruri nu degeaba sunt acolo unde ele sunt.
Cu această ocazie deschid o nouă categorie blogului “Fapte cotidiene”… ca să vă povestesc o întâmplare care m-a lăsat perplexă, cu ochii bulbucaţi.
Orele mele se terminaseră şi aveam de ales paşii pe care am să-i urmez spre casă, aşadar, în acel moment preferam autobuzul pentru că în urmă cu câteva zile, mi-am dat seama că n-am mai urcat într-unul de una bucată vreme. Numai bine, urc în 4-le şi cobor la Sora. Îmi târăsc picioarele pân’ la stop şi stau, şi stau… Era un poliţai care dirija circulaţia, bietul om că atâta-l înjurau pietonii…; şi stau… şi stau… deja se făcuseră de trei ori verde la pietoni şi tot nu ne lăsa a trece. Credeam că noi, ăştia pietonii, eram invizibili, dar când să casc ochii mai bine, îl văd pe Funar ( fostul primar al Clujul înainte să fie Boc ) în faţa mea, nervos, făcea ca o maimuţă, apoi se aud sirenele de la maşiniile de poliţie… Boc venea acasă.
Era ca la circ, ca la teatru, cum vreţi voi să spuneţi. Pietonii înjurau, poliţaiul la fel, însă de unul singur contra mulţimii, Funar se maimuţărea, Boc îşi savura cafeaua în limuzină amăgit, iar eu… eu tăceam.
Şi PAC!
Se face verde la pieton. Deşteptul de Funar ca să îşi scoată în evidenţă şi mai puternic maimuţăreala, trece strada fără permisiunea poliţistului, iar jucăriile lui Boc “jonglau” pe lângă el…
Aşa spectacol să tot mai vezi!
