Archive for the ‘Texte’ Category
Ţie-ţi place iarna?
Eşti persoana care înjură şi tremură în staţie, aşteptând autobuzul sau persoana ce-şi ia mănuşile şi căciula şi iese afară să se bucure de chestia aia albă, udă şi rece numită zăpada ? Cum s-au anunţat peste tot ninsori, presupun că toţi se “confruntă”, să zicem aşa, cu gerul şi zăpada, nu? Read more
Astazi voi propune o dezbatere.
Haideti sa invartim, sa rupem, sa intoarcem pe toate partile fericirea. Sa n-o lasam sa respire pana nu aflam tot despre ea. S-o tragem de par, sa-i punem milioane de milioane de intrebari. Sa nu mai aibe scapare.
Povesteam cu doi prieteni buni, Marian si Razvan, despre fericire, fiecare avand o parere diferita despre ea. Prima data mi-a trecut prin minte, fericirea totala. Ma gandeam cum as putea sa umplu intreaga lume de fericire. Apoi, am inceput sa imi dau seama ca fiecare om se gandeste la propria fericire. Ok. Hai atunci sa vorbim despre fericirea mea, a ta, a lui si a ei.
Eram într-o şedinţă şi priveam spre fereastră în îndepărtare. Ningea. Era peisajul ce mă încălzea; era singurul lucru pentru care zâmbeam. Deseori am impresia că aparţin anotimpului acesta îngheţat chiar dacă acum tânjesc după vară. Read more
“Suflet Tânăr”
Această prezentare e pentru cei care nu au timp să citească:
Cu această poză am câştigat premiul I la concursul numit ARTFOCUS la categoria “Portret”. Este al doilea an în care particip şi tot al doilea an în care iau premiul I, numai ca anul trecut am câştigat la “Peisaj”. Mulţumesc!
Iar aceasta este pentru cei care vor să-mi cunoască o amintire valoroasă: Read more
… şi m-am dus agale până la fereastră cu ochii închişi.
111 lucruri in 1111 zile.
1. Sa vopsesc cateva usi de la mine din apartament (sunt 6 usi ce asteapta sa fie vopsite, iar pana acum am vopsit 2 usi).
2. Sa-mi fac un mare, mare desen gen grafitty.
3. si sa-l pun pe tavanul de la mine din camera. Read more
Cu această ocazie deschid o nouă categorie blogului “Fapte cotidiene”… ca să vă povestesc o întâmplare care m-a lăsat perplexă, cu ochii bulbucaţi.
Orele mele se terminaseră şi aveam de ales paşii pe care am să-i urmez spre casă, aşadar, în acel moment preferam autobuzul pentru că în urmă cu câteva zile, mi-am dat seama că n-am mai urcat într-unul de una bucată vreme. Numai bine, urc în 4-le şi cobor la Sora. Îmi târăsc picioarele pân’ la stop şi stau, şi stau… Era un poliţai care dirija circulaţia, bietul om că atâta-l înjurau pietonii…; şi stau… şi stau… deja se făcuseră de trei ori verde la pietoni şi tot nu ne lăsa a trece. Credeam că noi, ăştia pietonii, eram invizibili, dar când să casc ochii mai bine, îl văd pe Funar ( fostul primar al Clujul înainte să fie Boc ) în faţa mea, nervos, făcea ca o maimuţă, apoi se aud sirenele de la maşiniile de poliţie… Boc venea acasă.
Era ca la circ, ca la teatru, cum vreţi voi să spuneţi. Pietonii înjurau, poliţaiul la fel, însă de unul singur contra mulţimii, Funar se maimuţărea, Boc îşi savura cafeaua în limuzină amăgit, iar eu… eu tăceam.
Şi PAC!
Se face verde la pieton. Deşteptul de Funar ca să îşi scoată în evidenţă şi mai puternic maimuţăreala, trece strada fără permisiunea poliţistului, iar jucăriile lui Boc “jonglau” pe lângă el…
Aşa spectacol să tot mai vezi!
Mereu m-am întrebat cum este să fii o picătură curată şi fragilă, să fii atât de incoloră, de inodoră şi de insipidă…
Mereu m-am întrebat cum este să cazi de la înalţimi înalte, să te zbaţi ca să îţi faci drum prin aer sau să te izbeşti de asfaltul cel dur… Să uzi întregul oraş, întregul deal, întreaga pădure, întreaga lume; cum este să aluneci pe o frunza sau să te ţii de ea sau, pur şi simplu, cum este să fii lacrima durerii.
